Un caz care a şocat America şi o lume întreagă în anul 1996 a ajuns la final de-abia acum. O profesoară în vârstă de 34 de ani, mamă a patru copii, a fost prinsă că se iubea cu unul dintre elevii săi, în vârstă de doar 12 ani! Ştirea a făcut vâlvă în America la acea vreme. VEZI MAI MULTE IMAGINI SUS, ÎN GALERIA FOTO!
Mary Kay Letourneau a fost condamnată la şase ani de închisoare, din care a ispăşit doar trei. Profesoara era deja gravidă cu copilul elevului său, Vili Fualaau. Aceasta a fost eliberată condiţionat, dar instanţa i-a interzis orice contact cu victima sa. Mary Kay nu s-a putut abţine şi cei doi au fost prinşi făcând sex într-o maşină.
S-a căsătorit cu violatoarea sa şi au făcut şi doi copii
Femeia, gravidă din nou, a fost condamnată la şapte ani de închisoare! Amantul său nu a avut voie să o viziteze în tot acest timp la închisoare. Cei doi s-au revăzut imediat ce fosta profesoară a scăpat de la închisoare. La scurt timp, s-au şi căsătorit şi şi-au crescut cele două fete. Recent însă, povestea de dragoste cu năbădăi se pare că a luat sfârşit.
Vili Fualaau, ajuns acum la vârsta de 34 de ani, a înaintat recent actele pentru divorţul de soţia sa, Mary Kay Letourneau, în vârstă de 55 de ani. Apropiaţii spun că cei doi nu se mai înţelegeau bine, deoarece femeia îi tot cerea soţului să fie mai responsabil.