Rugăciuni există multe, cea mai importantă rămânând clar cea domnească Tatăl nostru, aceasta fiind urmată de Rugăciunea inimii. Rugăciunile sunt „felul nostru de a intra în legătură cu Dumnezeu, prin care ne arătăm credința, nădejdea și dragostea noastră”, conform crestinortodox.ro, site care se autodefinește drept „cea mai mare comunitate ortodoxă din lume”. În toate rugăciunile din lume există câteva cuvinte, precum o magie, pe care le poți rosti mereu în minte pentru a te feri de rele.
Cel care a răspândit Rugăciunea inimii este Părintele Clopa, ce spunea tuturor credincioșilor în căutarea de liniște sufletească să o rostească în fiecare zi. Rugăciunea vine în mai multe variante, iar cea scurtă și care te ferește de necazuri și supărări sună așa: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Varianta lungă pentru Rugăciunea inimii este: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”.
Și, chiar dacă pare o rugăciunea mult prea scurtă, are mare putere, lucru pe care îl repetă Părintele Cleopa tuturor. „Aceasta este o rugăciune scurtă, dar are mare putere. Este bine s-o repeți și în tren, și în mașină, și pe drum, și acasă, până ce adormi seara. Dacă ai numele lui Hristos, nu mai ai năluciri prin somn, și supărări, și visuri urâte, pentru că nu se poate apropia satana de locul acela unde se pomenește numele Mântuitorului cu toată inima, cu toată dragostea”, spune Părintele Clopa (10 aprilie 1912 – 2 decembrie 1998).