Rugaciunea care se citeste in Martea Mare
Marțea Mare din Săptămâna Patimilor este rânduită de Sfinții Părinți pentru citirea Pildei celor zece fecioare. Hristos a dorit, ca prin această rugăciune, să se dscopere importanța judecății de apoi. În vremea postului trebuie să ne pregătim sufletul, nu doar trupul.
Potrivit învățăturilor lui Iisus, postul înseamnă fapte de milostenie, bunătate, însoțite de înfrânare, nevoințe, metanii și multă rugăciune. Marțea Mare din Săptămâna Patimilor, este ziua pildei celor zece fecioare, cinci „înțelepte” și cinci „neînțelepte”, care se pregătesc pentru nuntă, adică pentru moarte.
În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunți. Hristos se numește pe sine „mire”, iar Apostolii poartă numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica.
Tradiția spune că în această zi muncile din jurul casei sunt săvârșite de bărbați, fiind ultima zi în care se ocupă de treburile gospodărești. În timp ce ei muncesc, femeile spun o rugăciune specială, care se citește în Marțea Mare, din Săptămâna Patimilor.
“O, Doamne, Dumnezeule al meu! Astăzi stau osândit înaintea feței Tale celei Sfinte și-mi mărturisesc nevrednicia și neputința și nestarea și sărăcia mea. Pentru acesta, o, Izvor dulce și Noianul mile, mă rog să deschizi stavilele cerului și să reverși peste mine, bunatățile milostivirii Tale, pentru ca să pot scoate lacrimi să plâng și să spăl și să luminez sufletul meu de întinăciunea păcatelor cu pocăință tare și adevărată,
O, Învățătorule al pocăinței și făclie luminată a soarelui celui de taină, Hristos Dumnezeu, primește ticăloasa mea rugăciune! O, mărite proorocule, Ioane, care ești mai mare decat toți proorocii, precum Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Evanghelie, tu cel ce ai dezlegat legăturile stârpiciunii părinților tăi.
Tu care ai arătat pe Stăpânul Hristos, poporului, tu care L-ai botezat în Iordan și ai văzut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul cel părintesc și ai văzut pe Duhul Sfânt pogorându-Se ca un porumbel peste Dânsul ascultă, te rog, cererea mea,
Aprinde făclia păcătosului meu suflet și mă luminează cu darul Tău, pentru că eu sunt spurcat cu gândurile mele cele rele și grozave, de vreme ce am risipit pământeasca mea moștenire și m-am făcut asemănător cu dobitoacele cele nepricepute și pasc împreună cu ele, ticălosul, la aceste pământești, fără de a gândi vreodată la cele cerești”.