Categorie:

Roșie ”resuscitată” la Festivalul Internaţional al Tomatelor! De când dispăruse din România!

Roșie ”resuscitată” la Festivalul Internaţional al Tomatelor! Peste 40 de expozanţi din România, Ungaria, Franţa şi Republica Moldova au participat week-end-ul trecut la Festivalul Internaţional al Tomatelor şi al Biodiversităţii în Buzău, potrivit unui anunţ al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Cu această ocazie au fost prezentate peste 300 de soiuri de tomate din toată lumea ale căror seminţe se află depozitate şi la Staţiunea Legumicolă BUZĂU.

Roșia resuscitată la Festivalul Internaţional al Tomatelor are 1,3 kilograme

Evenimentul a fost organizat de Staţiunea legumicolă Buzău, primăria Buzău şi ASAS, Asociaţia „Seminţe cu Suflet”. La începutul anului trecut, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău a resuscitat soiul de roşii Buzău 1600, celebre în anii 80` – `90 pentru gustul deosebit. Acest soi a fost dat uitării de fermierii români după Revoluţie, însă, la iniţiativa retailerului german Lidl, producţia lor a fost reluată, iar desfacerea este asigurată de magazinele Lidl.

Cultivatorii de roșii s-au înmulțit în ultimii ani datorită ajutorului de minimis acordat de către stat. Astfel, fermierii români înscriși în Programul Tomata încasează ajutorul de minimis de 3.000 de euro/1.000 mp de roșii cultivate în spații protejate dacă obțin o producție de minim 2 kg de tomate/mp și dacă valorifică o cantitate de tomate de minimum 2000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată.

Ministerul Agriculturii a făcut cunoscut pe pagina sa de Facebook efectele programului respectiv. O tomată s-a bucurat prea mult de ajutorul de la stat, așa că nu s-a mai oprit din creștere. Este uriașă! Cântărește nu mai puțin de 1,3 kg! Recordul a fost anunțat chiar de Ministerul Agriculturii pe pagina sa Facebook, cu fotografii. Performanța aparţine familiei de fermieri Spânu din localitatea Doba, comuna Pleşoiu, județul Olt. Cultivatorii sunt înscriși în Programul de ajutor de minimis pentru tomate cultivate în spații protejate.

În timp ce unele soiuri de roșii sunt resuscitate de nemții de la Lidl, alți străini sunt interesați de marfa de calitate din țara noastră. Pepenii de Dăbuleni vor ajunge anul acesta și pe mesele străinilor. Suedia, Franţa sau Polonia sunt interesate să vândă în magazinele lor pepenii noştri, vestiți pentru gustul și parfumul lor.

Spre deosebire de români, care preferă pepenii uriaşi, străinii sunt ceva mai ponderaţi. În plus, cer ca lubeniţele de Dabuleni – să aibă coaja tare şi neapărat să fie dulci.

Alin Moraru, fermier: “Ei doresc un pepene foarte mic, probabil cumpărătorul să îl mănânce cu familia o dată, să nu îl mai bage la frigider, nu cum e la noi… Doar pepenii mari se cumpără”. Primii pepeni de Dăbuleni au luat drumul străinătăţii în iulie, spun fermerii. ”Cer să fie perfecţi, să reziste la transport”, spun fermierii, potrivit stirileprotv.ro.

Claudia Ghiță, Primăria Dăbuleni: “Suedia a fost cea care a venit cu cerere pentru lubeniţe. Cantitatea nu aş şti să vă spun, dar este vorba de supermarketuri din Suedia.”

Iulian Bănică, fermier: “Au fost polonezi care au venit și au luat lubenița de la noi. Că ei, la rândul lor, duc în alte ţări unde au cerințe.” Şi francezii s-au interesat de marfa noastră, dar nu au bătut palma deocamdată.