Poliția de Frontieră a anunțat că începând de duminică seară România și-a închis granițele pentru cetățenii străini și pentru apatrizi.
Deși granițele s-au închis pentru cetățenii străini, Mediafax informează că există și o excepție pentru cei care tranzitează teritoriul teritoriul României pe culoarele de tranzit organizate prin înțelegeri cu statele vecine.
De la această măsură mai fac excepție străinii sau apatrizii care sunt membri de familie ai cetățenilor români sau membri de familie ai cetățenilor altor state UE sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene cu rezidență în România.
Excepție mai primesc și persoanele care au o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile române.
De asemenea, persoanele care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau alt document echivalent au dreptul să intre în România, la fel ca și personalul diplomatic sau consular, personal al organizațiilor inteernaționale, personal medical sau personal care poate asigura ajutor umanitar.
Alte excepții se aplică pentru pasagerii în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare, pasagerii care călătoresc din motive imperative (medicale sau familiale) sau persoanele care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.
Șoferii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată de 2,4 tone au obligația să aibă asupra lor și să poarte mijloace individuale de protecție, precum dezinfectant, mănuși, mască de față, precum și să prezinte documente care atestă traseul de deplasare până la ddestinație.
Șoferii acestor autovehicule, care sosesc din ”zone roșii” sau ”zone galbene” ori au tranzitat aceste zone, nu se supun măsurilor de carantină sau izolare dacă la prezentarea în punctul de trecere a frontierei nu manifestă simptomatologie asociată COVID-19.
A devenit oficial! Amenzile pe care le riști dacă nu respecți ordonanța militară impusă de Guvern sunt unele importante. Nu este nimic de joacă și cine încalcă legea plătește bani serioși din propriul buzunar.