Categorie: Autor:

România, printre cele mai dure legi antifumat din UE. Ce măsuri au adoptat celelalte state

România a intrat în clubul statelor cu o politică de zero toleranţă referitoare la fumat, după ce joi Klaus Iohannis a promulgat legea care interzice fumatul în spaţiile publice închise. 

Potrivit legii care va intra în vigoare peste 45 de zile, în România nu se va mai putea fuma deloc în baruri, restaurante sau cluburi, neexistând nicio excepţie la această interdicţie, potrivit profit.ro.

VINERI, apariţie-eveniment, DE LUX, marca FANATIK! CALENDARUL SPORTIV 2016! 24 de pagini GRATUIT!

În pofida curentului de opinie majoritar existent în spaţiul public, realitatea este că majoritatea statelor membre ale UE, chiar şi cele care susţin că au introdus interzicerea fumatului în astfel de spaţii publice închise, permit excepţii. Potrivit unui raport al Comisiei Europene din 2013 (ultimul raport de acest tip disponibil, actualizat în 2015 cu datele furnizate de Spotted by Locals), dintre cele 33 de state membre şi non-membre monitorizate, doar 14 state susţin că au interzis total fumatul în baruri. În plus, faţă de acestea, Croaţia şi Grecia au interzis complet fumatul doar în restaurante, nu şi în baruri.

Statele care au interzis total fumatul sunt fie anglo-saxone (Marea Britanie, Irlanda), fie nordice (Norvegia, Islanda, Olanda), fie state foste comuniste (Ungaria, Bulgaria, Letonia, Lituania, Macedonia) sau micile insule din Marea Mediterană (Cipru, Malta).

Dintre statele importante de pe Europa continentală, Spania este singura excepţie unde s-a interzis fumatul în baruri şi restaurante, interdicţie la care contribuabilii iberici nu se prea conformează. Dar, spre deosebire de România, unde interdicţia este totală, în Spania, de exemplu, fumatul este permis în cluburile de fumători pentru membri, cluburi constituite ca persoană juridică cu statut de organizaţie non-profit. Similar şi în Lituania, unde fumatul este permis în cluburile private de fumători de tutun şi pipă, unde este interzis consumul de mâncare şi alcool.

Şi legislaţia din Ungaria prevede excepţii: camere special amenajate în hoteluri şi în locurile de muncă cu o temperatură mai mare de 24 de grade Celsius.

Chiar şi în Marea Britanie, Scoţia şi-a rezervat dreptul de a permite fumatul în pub-urile care amenajează fumătorilor spaţii, nu mai mari de 50% din suprafaţa totală a localului.

Profit.ro a realizat o analiză a condiţiilor în care este permis fumatul în restaurantele şi barurile din restul statelor europene:

Austria:

Este permis fumatul în localuri mai mari de 50 de metri pătraţi care amenajează locuri special amenajate şi ventilate care să nu ocupe mai mult de 50% din suprafaţa totală. În localurile cu o singură cameră cu o suprafaţă cuprinsă între 50 şi 80 de metri pătraţi, fumatul poate fi permis de către proprietar dacă demonstrează că există prevederi legale (ce ţin de construcţie) care nu-i permit separarea spaţiului. Proprietarii localurilor cu o suprafaţă mai mică de 50 de metri pătraţi pot decide dacă acestea sunt dedicate fumătorilor sau nefumătorilor.

Belgia:

În Belgia este permis fumatul în barurile care au construit o cameră separată bine ventilată, care să nu ocupe mai mult de 25% din suprafaţa totală. Orice serviciu în această cameră este interzis, iar clienţii pot lua doar băutura cu ei în momentul în care decid să fumeze în respectiva cameră.

Cehia:

Proprietarul poate decide să-şi desemneze localul pentru fumători sau pentru non-fumători sau este obligat să amenajeze spaţii separate pentru cele două tipuri de categorii. Ventilaţia trebui să fie asigurată la anumite standarde.

Danemarca:

Fumatul este interzis în localuri mai mari de 40 de metri pătraţi, cu excepţia camerelor de fumat, unde însă este interzisă servirea de mâncare sau băutură. Micile baruri, cu suprafeţe de sub 40 de metri pătraţi. pot permite fumatul.

Estonia:

Fumatul este permis în baruri şi restaurante, în camere amenajate exclusiv în acest scop.

Finlanda:

Fumatul permis în camere special amenajate, bine ventilate, camere în care este interzis consumul de alimente şi băuturi.

Franţa:

Fumatul este permis în camere special amenajate, care să nu ocupe mai mult de 20% din suprafaţa totală a localului şi să nu depăşească 35 de metri pătraţi.

Germania:

Reglementarea fumatului se face la nivel local, majoritatea landurilor, cu trei excepţii, permiţând fumatul în camere special amenajate şi în micile baruri care nu servesc şi mâncare.

Grecia:

Fumatul este permis în cluburi cu o suprafaţă mai mare de 300 de metri pătraţi în care se ascultă muzică live sau în care funcţionează cazinouri.

Italia:

Fumatul este permis în camere special amenajate, cu condiţia ca acestea să nu depăşească 50% din suprafaţa localului.

Luxemburg:

În restaurante este permis fumatul doar în camere special amenajate, iar în baruri este interzis doar în timpul orelor de servire a mesei.

Polonia:

Fumatul este permis fie în camere special amenajate, fie în localuri cu două camere, cu condiţiile existenţei unui sistem de ventilaţie care să prevină intrarea fumului în spaţiul de nefumători. Servirea de alimente şi băuturi este permisă.

Portugalia:

În localuri cu suprafaţă mai mică de 100 de m pătraţi este permis fumatul, cu condiţia existenţei unui sistem de ventilaţie autonom. Localurile cu o suprafaţă mai mare de 100 de metri pătraţi pot aloca un procent de 30-40% pentru amenajarea unui spaţiu dedicat fumătorilor.

Slovacia:

Fumatul este permis în restaurante, cu condiţia ca spaţiul destinat fumătorilor să nu depăşească 50% din suprafaţă. Proprietarii barurilor care nu comercializează alimente pot decide dacă localul este destinat fumătorilor sau nefumătorilor.

Slovenia:

Fumatul este permis în camere speciale, care să nu depăşească 20% din suprafaţa localului şi unde este interzis consumul de alcool şi alimente.

Suedia:

Fumatul este permis doar în camere special amenajate, unde nu se pot consuma alcool şi alimente.