Meteorologii anunță că România va avea parte în ziua de joi, 15 noiembrie, de un val de aer siberian. Se pare că vom avea parte și de inversiune termică. Acesta apare drept urmare al aerului rece, la baza straturilor joase din troposferă. Astfel, temperatura scade în troposferă cu înălțimea.
În zonele de munte, acesta va fi motivul ceței dense din unele dimineți. Răcirea continuă! „Vom asista la un proces de răcire a vremii. În toate regiunile se va resimţi până la sfârşitul acestei săptămâni”, a spus meteorologul Administrației Naționale de Meteorologie, Alina Șerban.
Cei din Capitală vor avea parte de posibile ninsori. Marți, 12 noiembrie, se anunță 9 grade Celsius în București, iar dacă la finele săptămânii temperaturile vor continua să scadă, sunt așteptate ninsori. Dacă acest lucru se va întâmpla, putem spune că iarna a ajuns deja în România.
Pe 1 decembrie 2018 ar putea veni ninsorile în zonele de munte, dar și în zona de sud a teritoriului. „Precipitaţiile se vor transforma treptat în lapoviţă şi apoi ninsoare în zonele mai înalte, spre sfârşitul săptămânii va predomina ninsoarea în zonele montane”, a mai spus meteorologul ANM.
România se pregătește de un început al sezonului de iarnă. Meteorologii anunță că temperaturile scad ușor, până la pragul de îngheț. Viscolul își va face apariția pe creste, și zona de sud a României va avea parte de viscol. Răcirea se va resimți chiar în ziua de joi, 15 noiembrie, odată cu valul de aer rece siberian.
Acesta va veni prima oară în zona de vest a teritoriului. Cei care locuiesc în zonele muntoase sunt avertizați pentru iarna ce va da năvală. Zăpada va avea peste 10-15 centimetri, alături de viscol. Finele lunii noiembrie va surprinde tot cu aceeași vreme, temperaturile reci domnind chiar și până la începutul lui decembrie.