Robbie Williams a fost aşteptat cu sufletul la gură de românii de rând, dar şi de afacerişti din Capitală. Îndeosebi de hotelierii care şi-au frecat mâinile, bucuroşi că megastarul şi-a rezervat camere la ei. Însă unii dintre ei s-au ales doar cu promisiunea…
Echipa din spatele lui Robbie Williams a verificat atent oferttele hotelurilor bucureştene înainte ca solistul să ajungă la noi în ţară. Ba chiar au fost rezervate trei apartamente prezidenţiale în… trei hoteluri diferite. Fiecare patron s-a dat peste cap pentru ca atunci când megastarul îi va călca pragul să se declare mulţumit de primirea făcută. Însă, surpriză, Robbie şi echipa lui au ales doar un hotel din cele trei unde au fost făcute rezervările.
60.000 de oameni au fost prezenţi la concertul de ieri din Piaţa Constituţiei. Mulţi fani erau aşteptaţi şi în faţa hotelului unde au stat Robbie şi echipa lui, în speranţa că acesta va ieşi şi va face cu mâna sau, cine ştie, poate va da autografe. Stupoare, însă! Fanii au preferat să se întâlnească cu Robbie direct la concert, după ce canicula se va fi domolit. De altfel, nici starul nu a îndrăznit să iasă din hotel până mai aproape de ora urcării lui pe scenă. A preferat să se odihnească, să se bucure de răcoarea aerului condiţionat din cameră.
Marcel Avram, omul care l-a adus pe Robbie Williams la Bucureşti, a preferat să circule cu un taximetru obişnuit, şi nu cu una dintre maşinile de fiţe puse la dispoziţia echipei cântăreţului britanic.
Cel mai aşteptat concert al anului a debutat cu stângul. În timpul recitalului ei din deschidere, Delia s-a trezit că sunetul a cedat. Asta în ciuda faptului că în timpul zilei, la repetiţii, totul a mers brici. După mai bine de cinci minute de pauză, în care în spate oamenii s-au dat peste cap ca să remedieze problema, solista a urcat din nou pe scenă, încurajată de public. Însă problemele au persistat, iar Delia nu a ezitat să se plângă publicului de sonorizarea defectuoasă, spunând că nu sunt funcţionale toate boxele, ci doar un sfert dintre acestea.
Sursa: libertatea.ro