Rețeta zilei. Tort krantz, un desert ideal pentru zilele de iarnă

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
07/12/2019, 16:26
Rețeta zilei. Tort krantz, un desert ideal pentru zilele de iarnă
Tort kranz, un desert pe placul tuturor. Sursa foto: click.ro

Dacă ți-e poftă de ceva dulce, dar ești în pană de idei, nu trebuie să-ți faci nicio grijă, pentru că FANATIK îți vine în ajutor. Astăzi vom găti împreună tort krantz, un preparat ce știm că îți lasă gura apă, mai ales datorită gustului crocant de nucă.

Tort de krantz, un desert pe placul tuturor

Chiar dacă acest desert este recomandat pentru momente festive, cine spune că nu putem sfida puțin „normele” și să ne răsfățăm papilele gustative într-o zi de weekend obișnuită. Cu atât mai mult cu cât se prepară foarte repede și ușor, chiar în propria bucătărie, iar cei dragi se vor îndrăgosti iremediabil de aroma sa unică.

Ingrediente

  • 8 ouă
  • 175 g zahăr
  • 125 g nuci măcinate
  • 175 g făină
  •  5 ouă
  • 200 g zahăr
  • 75 ml lapte
  • 4 esenţe de vanilie
  • 300 g unt
  • 2/3 din nucile pralinate (200 g zahăr, 250 g nuci)
  • 1 eseță rom

Cum să prepari cel mai bun tort de krantz

Pentru început, separă albuşurile şi bate-le cu mixterul, adăugând treptat zahărul, după care pune unul câte unul cele 8 gălbenuşuri, amestecând mereu. Oprește mixerul şi adaugă încet făina amestecată cu nuca măcinată, având grijă să se omogenizeze foarte bine.

Toarnă compoziția într-o tavă rotundă de tort (diametrul 26 sau 28 cm) și introduce tava în cuptorul încălzit la 150 de grade, apoi așteaptă aproximativ 40 de minute. De îndată ce s-a răcit, taie-l în trei foi egale. Pentru prepararea nucilor pralinate, pune zahărul într-o cratiţă pe foc, având grijă să se topească uniform şi să nu se ardă (trebuie să devină auriu, şi nu maro închis).

Când s-a topit complet, pune nucile, amestecând cu mare atenție pentru ca zahărul topit să le acopere cât de mult se poate, chiar în totalitate, după care ia cratița de pe foc şi răstoarnă compoziţia pe o foaie pergamentată. Aşteaptă să se răcească și mărunțește-o cu robotul de bucătărie.

Pentru cremă, bate ouăle cu zahărul până când îşi triplează volumul, pune peste ele foarte încet laptele şi amestecă uşor. Fierbe compoziția până când se îngroaşă tare, astfel încât să nu mai cadă de pe lingură, iar apoi pune vanilia şi lasă la răcit complet.

Amestecă untul foarte bine, până capătă un aspect spumos, adăugând crema obţinută la bain-marie şi omogenizând uşor. Spre final, toarnă două treimi din nucile pralinate şi amestecă din nou, cu la fel de multă atenție.

Pentru sirop, toarnă apă în crăticioara în care au fost puse nucile la pralinat, apoi pune pe aragaz la foc mic, până când se topeşte tot zahărul rămas. Adaugă romul și preparatul e gata, așa că nu ne rămâne decât să îți urăm Poftă Bună.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×