Rețeta zilei de 24 noiembrie. Cum să prepari cea mai bună prăjitură cu cremă de portocale

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
23/11/2019, 13:32
Rețeta zilei de 24 noiembrie. Cum să prepari cea mai bună prăjitură cu cremă de portocale
Prăjitură cu cremă de portocală, un răsfăț dulce irezistibil. Sursa foto: click.ro

Știm că îți este poftă de ceva dulce, așa că ne-am gândit să-ți propunem un desert savuros, ideal pentru zilele friguroase de iarnă. Citricele sunt de sezon, așa că vom găti împreună o prăjitură cu cremă de portocală care îți va mângâia papilele gustative de la prima înghițitură.

Prăjitura cu cremă de portocală, un răsfăț dulce pe placul tuturor

Chiar dacă la prima vedere acest preparat poate părea dificil de realizat, lucrurile nu stau chiar așa. De fapt, ai nevoie doar de câteva ingrediente extrem de accesibile în comerț și îi vei surprinde pe toți cei dragi cu un răsfăț dulce fin și aerat cât ai zice pește.

Ingrediente

  • 5 ouă
  • 400 g făină
  • 300 g zahăr
    200 g unt
  • 1 plic praf de copt
  • 2 linguriţe cacao
  • coaja de la 1 portocală
  • 400 g frişcă lichidă
  • 150 g zahăr
  • 350 ml suc de portocale
  • 100 g zahăr
  • coaja de la 1 portocală
  • 2 linguri făină
  • 1 lingură amidon

Cum să prepari cea mai bună prăjitură cu cremă de portocală

Pentru început, bate ouăle cu zahărul, până obţii o compoziţie pufoasă, apoi topeşte untul, iar când se mai răceşte, amestecă-l cu ouăle. Adaugă făina cernută, praful de copt, cacaua şi coaja rasă de portocală, după care toarnă aluatul obţinut într-o tavă tapetată cu hârtie de copt şi dă-l la cuptorul preîncălzit aproximativ 30 de minute sau până trece testul scobitorii. Între timp, pregăteşte cu grijă cremele. Bate frişca lichidă cu zahărul, până se întăreşte şi las-o la frigider. Pentru crema de portocale, toarnă într-o cratiţă jumătate din cantitatea de suc, adaugă zahărul, coaja rasă de la portocală şi pune pe foc. Amestecă până se topeşte zahărul.

Într-un alt castron, combină făina cu amidonul şi restul de suc de portocale. Ia de pe foc amestecul cu suc de portocale şi toarnă treptat cealaltă compoziţie, omogenizând continuu. Pune-le din nou pe foc până se îngroaşă, după care așteaptă să se răcească. De îndată ce blatul s-a copt şi s-a răcit, taie-l cu grijă în două, după care întinde pe prima felie crema de portocale rece, crema de frişcă şi acoperă cu felia rămasă. Așteaptă câteva ore să se răcească și e numai bună de savurat. Nu ne mai rămâne decât să îți urăm poftă bună.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×