Dacă ți-e poftă de ceva bun pentru masa de prânz, însă te-ai saturat de preparatele tradiționale românești, FANATIK îți sare în ajutor. Avem pentru tine o rețetă de burgeri de casă, nebunie de aromă și texturi pe care suntem convinși că o vei adora.
Chiar dacă America este considerată patria hamburgerului, se pare că moda chiftelelor în chiflă ar fi pornit, de fapt, de la imigranţii germani din Hamburg care au ajuns în Statele Unite în secolul al XIX-lea. În scurt timp, aceștia au început să vândă bucăţile imense din carne de vită, iar succesul a fost garantat.
Burgerul modern, în forma sa actuală, ar fi fost inventat în statul Wisconsin de Charles Nagreen, care a început să vândă la târguri locale chiftelele clasice sub formă de sendvişuri numite hamburgeri. În timp, preparatul a devenit tot mai complex, odată cu adăugarea unor ingrediente noi și, bineînțeles, a delicioaselor sosuri.
Pentru început, carnea tocată se amestecă împreună cu o lingură de ketchup, una de muştar, o jumătate de linguriţă de sare şi piper. Apoi, se formează 6 burgeri şi se lasă la frigider timp de cel puţin o oră, perioadă în care se pregătesc și celelalte ingrediente pentru burgeri.
Ceapa se taie rondele şi se amestecă cu un praf de sare, piper şi o linguriţă de oţet alb de vin, după care se lasă deoparte. Salata se taie sau se rupe şi se amestecă cu 5 sau 6 linguriţe de maioneză, până se formează o salată cremoasă. La rândul lor, castraveţii se taie rondele, iar chiflele în jumătate.
Feliile de bacon trebuie prăjite în tigaie, pe ambele părţi, şi lăsate apoi pe o farfurie. După toate aceste pregătiri, se încinge o tigaie de teflon sau un grill electric și se pun burgerii. Fiecare se lasă aproximativ 2 minute pe o parte, până se rumenesc, după care se întorc pe cealaltă parte şi se ung cu muştar.
Se lasă la prăjit pentru circa 2 minute, după care se întorc şi se dau cu muştar şi pe cealaltă parte. Se mai lasă pe foc preț de 1 minut, timp în care se adaugă şi caşcavalul deasupra, după care se scot burgerii pe o farfurie. Se încălzesc puţin în tigaie jumătăţile de chifle, apoi se scot și se montează hamburgerii.
Pe baza chiflei se pune puţină salată verde, alături de maioneză, bacon, un burger, după care se adaugă salată de ceapă, castraveţi muraţi şi deasupra se închide cu capacul chiflei, uns în prealabil cu puţin ketchup pe interior. Burgerii se servesc calzi, eventual cu o salată de roşii sau cu cartofi prăjiţi. Nu ne mai rămâne decât să îți urăm Poftă Bună!