Cum să reduceţi cicatricele cheloide cu ajutorul naturii

Dacă vă confruntaţi cu oricare dintre semnele enumerate, noi vă recomandăm câteva remedii naturiste care refac epiderma afectată.

Îşi modifică dimensiunile odată cu înaintarea în timp

Cicatricele cheloide sunt formaţiuni cicatriceale alcătuite, în principal, din colagen de tipul 1 (tardiv) sau de tip 3 (prematur). Acestea apar ca urmare a dezvoltării excesive a ţesutului granular pe leziuni vindecate ale pielii, care sunt înlocuite treptat cu colagen de tipul 1 şi sunt, de regulă, leziuni tari, fibroase sau noduli cu aspect lucios şi de consistenţa cauciucului. Culoarea lor variază începând de la culoarea naturală a pielii până la o tentă rozacee. Termenul de „cheloid” se foloseşte şi pentru a desemna cicatricele permanente. Cicatricele cheloide sunt excrescenţe hipertofice, acoperite în timp de ţesut cicatriceal. Acestea îşi modifică dimensiunile odată cu înaintarea în timp. Ele apar adesea în urma unor accidente, intervenţii chirurgicale, dar şi a inflamaţiilor. Aruncaţi o privire peste aceste remedii care vă pot ajuta să eliminaţi cicatricele cheloide localizate în orice zonă a corpului.

Uleiul de muştar

Uleiul de muştar este un remediu extraordinar pentru cicatricele cheloide, mai ales mulţumită proprietăţilor sale antifungice. Aplicaţi puţin ulei de muştar pe zonele cu probleme de trei ori pe zi.

Oţetul de mere

Oţetul de mere reduce aspectul roşiatic şi dimensiunile cicatricelor cheloide. Aplicaţi puţin oţet pe zonele cu probleme şi masaţi încet pielea, până la absorbirea completă în pori. Înainte de a repeta procedeul, asiguraţi-vă că oţetul a fost absorbit complet de piele, deoarece astfel veţi înlesni procesul de vindecare.

Sucul de lămâie

Sucul de lămâie este bogat în vitamina C şi în antioxidanţi. Este un leac excelent pentru tratarea cicatricelor, inclusiv a cicatricelor cheloide. Aplicaţi puţin suc de lămâie proaspăt stors direct pe zonele afectate. Lăsaţi-l să acţioneze 30 de minute, apoi clătiţi pielea cu apă.

Usturoiul

Usturoiul opreşte proliferarea excesivă a fibroblastelor responsabile pentru apariţia cicatricelor cheloide. Frecaţi puţin usturoi pe zonele cu probleme şi lăsaţi-l să acţioneze zece minute. Apoi clătiţi bine.

Bicarbonatul de sodiu

Bicabonatul de sodiu este un excelent agent abraziv şi exfoliant pentru piele. Amestecaţi peroxid cu bicarbonat de sodiu, în raport de 3/1, pentru a prepara o pastă. Aplicaţi pasta obţinută pe cicatricele cheloide, pentru a accelera procesul de vindecare şi pentru a reduce inflamaţia.

Uleiul de lavandă

Uleiul de lavandă deţine proprietăţi de întinerire a pielii şi s-a dovedit a fi eficient în vindecarea cicatricelor. Acest ulei sporeşte, de asemenea, rata de regenerare a celulelor pielii, un lucru grozav atunci când vreţi să preveniţi cronicizarea cicatricelor. Aplicaţi puţin ulei de lavandă şi masaţi uşor zonele afectate timp de câteva minute. Repetaţi procedeul în fiecare seară, până la refacere.

Aloe vera

Aloe vera este foarte eficientă pentru tratarea afecţiunilor pielii. Aceasta vindecă pielea deteriorată, reduce inflamaţia şi hidratează pielea. Întâi curăţaţi bine zona cu apă caldă. Aplicaţi apoi gel de aloe vera proaspăt direct pe cicatricele cheloide.

Mierea

Mierea hidratează şi vindecă pielea. Aplicaţi-o pe cicatricele cheloide şi masaţi uşor zona. Mierea va preveni acumularea de celule moarte şi va îmbunătăţi circulaţia sângelui în capilare.

PONT. Florile de levănţică au acţiune cicatrizantă şi calmantă. Pe zona afectată, puneţi o compresă cu infuzie preparată dintr-o lingură cu flori, la o cană cu apă fiartă.