Lumea filmului internațional este din nou în doliu! Potrivit presei din statul Ghana, regretatul artist Kuntu Blankson și-a pus capăt zilelor în reședința lui din Brafoyaw, localitate aflată în apropiere de superbul oraș Cape Coast. Rudele și prietenii săi sunt îngenuncheați de durere: acesta nu a dat niciun semn că e în depresie sau că ar vrea să recurgă la acest gest extrem.
Regretatul artist a fost găsit spânzurat în bucătăria din reședința sa din Brafoyaw ieri, 12 iulie, potrivit ghanaweb.com. Câțiva apropiați ai familiei au povestit că el s-a trezit de dimineață, a îmbrăcat hainele sport ca să își facă exercițiile obișnuite din timpul jogging-ului. Chiar și vecinii l-au văzut în dimineața fatidică. El a fost descoperit îmbrăcat în treningul în care a făcut sport.
Familia Kuntu Blankson a fost șocată de gestul său și a declarat că acesta nu s-a plâns de vreo problemă și nici nu a dat semne care să-i îngrijoreze. Reprezentanții Departamentului de Investigaţii Penale al Serviciului de Poliție au deschis o anchetă și au anunțat că trupul regretatului actor a fost transportat la morgă, unde i s-a făcut o autopsie.