Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii are bani în celebra ei poşeta doar o dată pe săptămână! Presa din Marea Britanie a aflat ce face regina cu bancnotele care par noi nouţe! Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii este nedespărţită de poşeta ei marca Launer. Vezi mai multe imagini sus, în Galeria Foto!
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii nu iese niciodată în public fără poşetă. Din această cauză, toată lumea este curioasă ce are în geantă. Ziarele britanice au aflat că bani nu poartă decât duminica.
În restul timpului are un ruj, o oglindă mică de poşetă, bomboane de mentă, ochelarii de citit şi un stilou. Jurnaliştii au aflat în sfârşit şi de ce Regina are bani în geantă doar duminica. Şi nu orice bani, doar bancnote de 5 lire sterline (circa 26 de lei) şi 10 lire sterline (circa 52 de lei).
Bancnotele arată tot timpul impecabil, fiindcă sunt întinse cu fierul de călcat de majordomi. Elisabeta a II-a donează banii la biserică, în fiecare duminică. La sfârşitul slujbei, pune discret bancnotele pe tava folosită pentru colectarea de fonduri.