Regele Mihai împlineşte 96 de ani! Ultimul monarh al României îşi va celebra aniversarea într-un cadru privat, la reşedinţa sa din Elveţia, alături de Principesa Sofia. Totodată, în numele Majestăţii Sale Regelui Mihai I, principesa Moştenitoare Margareta, Custodele Coroanei, va decora, în Sala Tronului a Palatului Regal din Bucureşti, miercuri, la ora 17,00, o serie de personalităţi şi colaboratori ai Casei Majestăţii Sale Regelui din ţara noastră şi de peste hotare. Alături de Principesa Moştenitoare se vor afla Principele Radu şi Principesa Maria.
De asemenea, cu ocazia zilei de naştere a Majestăţii Sale Regelui, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principesa Maria, Ateneul Român va găzdui, în aceeaşi seară, începând cu ora 19,00, cea de-a zece ediţie a concertului anual de binefacere organizat de Fundaţia Principesa Margareta a României. Accesul presei este permis în baza acreditării prealabile”, precizează comunicatul. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi din Cupa Romaniei
Concertul va fi oferit de violonistul Remus Azoiţei, pianista Alexandra Dăriescu şi tenorul Teodor Ilincăi, alături de Orchestra Fundaţiei Principesa Margareta a României, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare.
Fondurile obţinute în urma concertului vor fi folosite în beneficiul programului Tinere Talente, prin intermediul căruia Fundaţia oferă burse de studiu tinerilor artişti aflaţi în situaţii materiale dificile.