Regele Mihai a murit dezamăgit. De ce a dezmoştenit-o pe fiica sa Irina. Principele Nicolae, scos și el din linia de succesiune la tron

Dan Suta   
în Stiri de ultima ora
05/12/2019, 11:34
Regele Mihai a murit dezamăgit. De ce a dezmoştenit-o pe fiica sa Irina. Principele Nicolae, scos și el din linia de succesiune la tron
Regele Mihai a plecat pe lumea cealaltă plin de dezamăgiri. Sursa foto: Radio România Actualități

Regele Mihai I al României nu a murit împăcat cu cei dragi. Pe lângă suferințele cauzate de leucemie, sufletul fostului suveran era greu încercat din cauza tensiunilor din familia sa. I-a dezmoștenit pe Irina, fiica lui stabilită în Statele Unite și pe nepotul său, Principele Nicolae.

Regele Mihai I, dezamăgit de Irina, fiica sa. Principesa fusese condamnată la închisoare cu suspendare în SUA

Pe lângă neînțelegerile cu Carol al II-lea, Regele Mihai se pare că nu era foarte mulțumit de drumul pe care l-au luat în viațî fetele lui, în special Principesa Irina.

Pe Irina a dezmoștenit-o în luna octombrie a anului 2014, după ce aceasta a fost prinsă de autoritățile americane la partide ilegale de cocoși. Irina Walker se afla pe poziția a cincea din linia de succesiune, iar relația cu tatăl ei nu era una apropiată, mai ales în ultimii ani, scrie adevărul.ro.

Principele Nicolae, dezmoștenit în august 2015

Irina se stabilise în Arizona, Statele Unite ale Americii, după ce s-a măritat cu un suedez pe nume John Kreuger. De acesta a divorțat apoi și s-a recăsătorit cu John Westley Walker, cu care s-a stabilit în statul american Oregon.

Cei doi au fost arestați în vara anului 2013, cu un an înainte ca Irina să fie scoasă din linia de succesiune. Cei doi au organizat lupte ilegale de cocoși, iar această faptă este pedepsibilă cu amendă penală sau chiar cu închisoarea în anumite state americane.

Procurorii americani au descoperit 10 astfel de evenimente în care erau folosiți cocoșii desfășurate în perioada aprilie 2012  –  aprilie 2013. Cei doi au fost condamnați la trei ani de închisoare cu suspendare și, pe lângă asta, au ajuns buni de plată: 200.000 de dolari a fost amenda pe care au primit-o în urma sentinței judecătorești.

Irina nu a fost singura persoană care i-a provocat stări de tristețe Regelui Mihai. A urmat Principele Nicolae, dezmoștenit pe 1 august 2015.

Acesta ocupa poziția a treia în linia de succesiune, iar motivele pentru care Regele l-a scos de la inimă prin acel act nu au fost cunoscute cu adevărat nici până în ziua de azi.

Au existat mai multe speculații, cele mai multe fiind despre faptul că Mihai I nu era încântat de modul de viață mult prea modern pe care îl avea Nicolae, iar prin asta fiecare a înțeles ce a vrut.

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×