Reacția lui Marian Godină, după ce șoferul mașinii cu numere anti-PSD a fost sancționat
Celebrul polițist Marian Godină a reacționat, după ce Poliția Rutieră a Capitalei l-a sancționat pe șoferul mașinii cu numere anti-PSD. Acesta se deplasa spre Litoral, când a fost oprit de polițiștii de la Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei. Aceștia i-au dat jos numerele de înmatriculare, i-au reținut permisul de conducere șoferului și i-au întocmit dosar penal. După acest incident, șoferul a fost dus la poliție pentru audieri.
Toate acestea au provocat o reacție în lanț în rândul opiniei publice. Pe Facebook a apărut până și o ramă foto pentru imaginea de profil, care conține plăcuța cu numărul de înmatriculare. Mai mulți utilizatori ai rețelei de socializare au postat mesaje de susținere pentru românul care a venit cu mașina înmatriculată în Suedia.
După ce șoferul mașinii cu numere anti-PSD a fost sancționat, deși acesta mai fusese oprit în trafic de către alți polițiști, Marian Godină a fost foarte tranșant cu privire la acest incident care ”va costa scump Poliția Rutieră”.
”Dacă aș fi polițist de frontieră sau rutier și aș fi controlat celebra mașină în trafic, anterior întocmirii dosarului penal de către alți colegi, nu m-aș simți prea confortabil acum și m-aș aștepta la vreo citație. Pentru că ori colegii mei greșesc acum, ori eu am greșit când l-am lăsat pe șofer să plece. Cert e că, din păcate, urmările acestui "război" prostesc vor fi acum decontate de Poliția Rutieră.”, a scris Marian Godină pe pagina sa de Facebook.
În cursul zilei de marți, Marian Godină a revenit cu o altă precizare, punând problema unei achitări în acest dosar. ”Mă întreb... în cazul în care șoferul acela va primi clasare sau achitare și va intra în rândul celor anchetați și apoi achitați, va deveni o victimă a statului paralel și se va afla în postura de a primi scuzele adresate de cineva cu ceva timp în urmă? ?”, a fost un al doilea mesaj postat de Marian Godină.