Cel mai controversat cuplu de la Insula Iubirii, Bogdan și Hannelore, au dat cărțile pe față. Bogdan a reacționat imediat după ce zvonurile că încă soția sa a căzut în mrejele ispitei Andy. „Nu-mi voi da liniștea și fericirea pe acțiunile lor”, a mărturisit acesta.
Blonda a decis să fie sinceră, așa cum nu a fost în emisiunea din Thailanda. De asemenea, tot de curând, cei doi au decis să-și spună adio, deși erau proaspăt căsătoriți. Anunțul a fost făcut chiar de Hannelore, pe un site de socializare.
Ultimul sezon al Insula Iubirii a adus pe micile ecrane povești întortocheate de dragoste. Cel mai controversat cuplu din Thailanda s-a căsătorit, cu toate că ambii au plecat certați, apoi s-au și despărțit, într-un timp extrem de scurt. Hannelore a decis să spună în sfârșit adevărul, așa că a recunoscut că între ea și ispita Andy s-au petrecut mai multe lucruri. „M-am culcat cu el. Aia e! Mă doare tare ce a făcut Bogdan. Asta m-a făcut să mă întâlnesc cu el aseară”, conform unei prietene din anturajul lui Hannelore, potrivit Cancan.
„În primul rând este viaţa ei şi poate să facă ce îşi doreşte pentru că prea puţin îmi pasă în aceste momente. Viaţa mea merge înainte şi nu-mi voi da liniştea şi fericirea pe acţiunile lor. ”Suntem despărțiți de trei luni. Este vreo regulă care spune cât timp trebuie să stai singur?””, a declarat Bogdan, fostul soț al lui Hannelore.
„Realitatea pură și adevărată. Recunosc că în ultima vreme am mințit, da, am mințit și m-am mințit. Am plâns și nu știam de ce, am refuzat și nu știam pentru ce. Am ajuns la ideea că da, voi aveti dreptate, am mințit, mint și m-am mințit și v-am mințit. Și astfel am pierdut, am pierdut șansa să cunosc măcar un om minunat, pe el, prințul pe cal alb. Cine știe ce ar fi fost, poate mult, poate puțin, poate nimic, poate doar un prieten important. Am învățat ceva important datorită «Insulei iubirii»: că viața se trăiește nu se îngroapă, că sentimentele se recunosc şi nu se ascund, că oamenii se schimbă mereu și nu se cimentează pentru eternitate si că nu trebuie să ne fie frică, să ne ascundem. Să fim așa cum suntem.
Da, Andy e un barbat frumos si mi-a plăcut, e un barbat interesant, m-a atras si am vrut să mă ascund. Dar am greșit si realitatea ați văzut-o voi. Mă bucur că l-am cunoscut și, de asemenea, soțul meu sau fostul e un om bun, care m-a susținut şi care a fost alaturi de mine, am avut momente frumoase, dar şi grele, un bărbat lângă care m-am maturizat, am învățat şi față de care în unele situații am greşit, un om minunat, dar nu ne potrivim, poate nu acum sau poate nici in viitor. Dar asta nu e o problemă, experiențele vieții sunt bine venite, pentu asta trăim. Suntem diferiți si viața ne oferă surprize, să le trăim și să nu ne mințim!”