Penitenciarul Jilava este, în aceste momente, scena unui adevărat război Steaua-Dinamo, foşti reprezentanţi de seamă ale celor două cluburi fiind încarceraţi acolo, MM Stoica de partea clubului latifundiarului din Pipera, iar Cristi Borcea şi Giovanni Becali de partea ”câinilor”. Şi, aşa cum era de aşteptat, între ei nu au lipsit ”înţepăturile”.
Cel care a dar startul ”aroganţelor” pare să fi fost, spun sursele noastre, MM Stoica, acesta ironizându-l pe Cristi Borcea pe tema scandalurilor care i-au ”populat” viaţa în ultimele săptămâni, dar şi pe tema scandalului care le-ar putea prelungi şederea în spatele gratiilor cu ani grei, atât fostul acţionar dinamovist cât şi Giovanni Becali având de furcă cu procurorii care îi acuză că ar fi dat mită unei judecătoare.
Evident, replicile nu au întârziat să apară, Borcea fiind cel care i-ar fi ”explicat”, pe un ton nu tocmai binevoitor, că nu îi permite să facă glume pe seama vieţii sale intime, una extrem de ”agitată” pe perioada ispăşirii pedepsei. Mai mult, la finalul discuţiei ”amicale” pe care ar fi avut-o cei doi, Cristi Borcea i-a demonstrat că el este cu adevărat ”mafiot”, având în vedere că ar fi reuşit să facă copii în timp ce era închis, perioadă în care MM Stoica a fost nevoit să fie ”cuminte”.
Viaţa lui Cristi Borcea este, acum, unul dintre cele mai intens disputate subiecte, anunţul făcut recent de Valentina Pelinel referitor la sarcina ei şi la băieţelul pe care îl aşteaptă părând să îl indice pe fostul acţionar dinamovist ca tată. Cu toate acestea, nu a fost dată publicităţii nicio confirmare oficială, dar supărarea Alinei Vidican, încă soţia fostului greu din fotbal, pare să fie una care să demonstreze că între Borcea şi Pelinel s-a petrecut ceva care ar deranja-o cumplit.
Sursa: Spynews