Rareş Bogdan, răspuns ferm dacă preşedintele Klaus Iohannis i-ar solicita să candideze la Primăria Capitalei! „Sper să nu-mi ceară”

Alex Năstase   
în Stiri de ultima ora
18/01/2020, 12:25
Rareş Bogdan, răspuns ferm dacă preşedintele Klaus Iohannis i-ar solicita să candideze la Primăria Capitalei! „Sper să nu-mi ceară” GALERIE FOTO
Klaus Iohannis și Rareș Bogdan savurează victoria de la prezidențiale. Sursa foto - ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Rareş Bogdan a avut un răspuns ferm în cazul în care preşedintele Klaus Iohannis i-ar solicita să candideze la Primăria Capitalei! Europarlamentarul liberal respinge această idee a unei candidaturi.

Rareş Bogdan, răspuns ferm dacă preşedintele Klaus Iohannis i-ar solicita să candideze la Primăria Capitalei!

Cu toate acestea, fostul jurnalist recunoaște că preşedintele Klaus Iohannis l-ar putea determina să ia în calcul subiectul. Astfel, ar fi pus într-o situaţie complicată, a declarat Rareş Bogdan, într-un interviu la Digi 24.

Întrebat ce ar face dacă preşedintele Klaus Iohannis i-ar cere să candideze la Primăria Capitalei, Rareş Bogdan a răspuns: ”Sper să nu-mi ceară. Aş sta de vorba cu el, i-aş spune proiecţia viitorilor ani.

„Sper să nu-mi ceară”

Cum o văd eu, iar el e o persoană echilibrată şi înţeleaptă, care sunt convins că va înţelege lucruri şi nu impune nimănui nimic. Va asculta argumentele mele”, a mai spus europarlamentarul

Rareş Bogdan a admis că preşedintele Iohannis este singurul om care îl poate pune în situaţia de a discuta acest subiect.

”Altcineva nu poate. Dacă preşedintele Iohannis ar considera că trebuie să avem o discuţie pe subiectul Capitalei, aş fi pus într-o situaţie complicată”, a recunoscut europarlamentarul liberal.

Rareş Bogdan a mai transmis că nu se pune problema unui alt premier şi nici a candidaturii lui Ludovic Orban la altă funcţie decât cea de premier. Europarlamentarul a spus că pentru declanşarea alegerilor anticipate sunt negocieri complicate cu partidele.

„Gândiţi-vă că noi guvernăm în acest moment alături de alte şapte grupări politice, forţe politice.

Unele dintre ele, personal, şi nu doar eu, foarte mulţi dintre liberali, şi sunt convins că şi Ludovic Orban, cu toată experienţa şi toleranţa sa, excesivă de multe ori, nu e cel mai fericit să stea braţ la braţ cu mulţi dintre cei care l-au tocat mărunt, l-au făcut în toate felurile şi ne-au făcut şi pe noi şi pe preşedinte”, a afirmat Rareş Bogdan.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×