Fiul lui Ștefan Bănică, Radu, este o frumușețe rară! Băiatul a împlinit 16 ani și îi calcă pe urme tatălui său din punct de vedere artistic. Adolescentul seamănă mult cu celebrul său tată, moștenind multe dintre trăsăturile longevivului artist. Acesta, rodul iubirii dintre Ștefan Bănică Jr. și Camelia Constantinescu, este clasa a IX-a și a câștigat titlul de Mister la Balul Bobocilor, de la Liceul Jean Monnet din Capitală. Chipul său este foarte armonios, mulți spunând că seamănă cu Ștefan Bănică în filmul ”Liceenii”, însă, nu doar asemănarea fizică este una dintre similitudinile dintre cei doi, ci și plăcerile. Fiul cântărețului a debutat deja ca actor pe scena Teatrului de Comedie din București, în spectacolul ”Totul în grădină”. Astfel, Radu a ales să calce pe urmele tatălui sau, dar și pe cele ale bunicului lui.
De asemenea, adolescentul are o soră, în urma iubirii lui Ștefan cu Andreea Marin, Violeta. Așa că, având două comori acasă, actorul și cântărețul se consideră binecuvântat și foarte fericit. ”Sunt un tată fericit, am foi copii minunați, o am pe mama lângă mine, am o femeie care mă iubește și pe care o iubesc și o profesie care îmi umple sufletul, care îmi dăruiește și mă face să dăruiesc”, a declarat artistul pentru Viva!
Cât despre sfaturile pe care cântărețul i le oferă fiului său, fiind într-o etapă a vieții minunată, acestea se rezumă la bucuria cu care trăiește și descoperă lucrurile. ”Important e cu ce rămâne din ceea ce învață, și nu neapărat întotdeauna lucrul ăsta e reprezentat de notele pe care le ai. Și că liceul e poate una dintre cele mai frumoase perioade din viața unui om. Să se bucure de această experiență”, a spus actorul pentru libertatea.ro.