Categorie: Autor:

Veşti teribile pentru toţi tinerii din România! Programul Prima Casă se opreşte!

Guvernul Tudose vrea să pună capăt celui mai de succes program guvernamental de după Revoluţie! Acuzaţia este adusă de Alexandru Petrescu, fost ministru al IMM-urilor şi director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-urilor (FNGCIMM). Acesta a explicat că strategia Guvernului este de a elimina treptat programul Prima Casă, iar acest lucru se realizează printr-o scădere drastică a fondurilor de garantare.

„Nu există vreo intenţie să se mărească valoarea maximă a creditului Prima casă. Anul acesta nu se va face o majorare de plafon pentru Prima casă. Anul trecut fondul a solicitat o majorare şi a fost acordată o majorare, dar nu exista acel memorandum atunci”, a declarat Petrescu pentru ziarulfinanciar.ro Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi

Programul Prima Casă se opreşte! Guvernul scade fondurile

„Pe 29 noiembrie 2016 a fost semnat şi adoptat de guvern un memorandum cu o strategie de decelerare a programului Prima casă pe perioada 2017-2020. În consecinţă, anul trecut Fondul a avut un plafon de 2,9 miliarde lei, iar anul acesta de numai 2,5 mld. lei”, a declarat Petrescu, la ZF Live.

„Anul viitor vom avea 2 mld. lei plafon. Programul Prima casă, unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale post-decembriste, va decelera. Din punctul meu de vedere, programul şi-a trecut de punctul maximal al eficienţei lui. Dacă ne uităm istoric, el a fost gândit să relanseze procesul de creditare ipotecară într-o perioadă în care băncile erau extrem de rezervate de a mai acorda credite”, a conchis fostul ministru.