Program TV pentru 31 decembrie! Cine face Revelionul cu Dan Negru, la Antena 1? Pro TV difuzează mai multe filme

Daniel Scripcaru   
în Stiri de ultima ora
31/12/2019, 14:40
Program TV pentru 31 decembrie! Cine face Revelionul cu Dan Negru, la Antena 1? Pro TV difuzează mai multe filme
Program TV pentru 31 decembrie. Sursa foto: paginademedia.ro

Program TV pentru 31 decembrie! Dacă nu v-ați permis să mergeți la un restaurant de Anul Nou sau pur și simplu ați vrut să petreceți acasă, în sânul familiei, ȘTIRIMONDENE.FANATIK.RO te ajută cu programul TV din seara de Revelion.

Iată programul TV pentru data de 31 decembrie

La Antena 1, petrecerea începe încă de la ora 20:00 cu “Show și așa”, un spectacol ale cărui gazde sunt Mirela Vaida, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu.

Vedete autohtone și invitați speciali vor urca pe scenă și, timp de două ore, vor încinge o superpetrecere în prag de An Nou. Vedetele se vor împărți în două tabere și se vor “duela” în probe haioase.

Dan Negru revine în forță de Revelion

Puteți vedea în plină acțiune vedete precum Maria Dragomiroiu, Daniela Condurache, Maria Cârneci, Diana Matei, Constantin Enceanu, Dinu Iancu Sălăjanu, Grigore Gherman și Cornel Borza, Oana Sîrbu, Bella Santiago, Elena Ionescu, Amna, Jo, Mihai Trăistariu, Liviu Teodorescu și Alex Vasilache .

Invitații speciali sunt Cornelia Catanga, Doru Octavian Dumitru, Aurelian Temișan și Irena Boclincă, actrița cunoscută drept sosia Vioricăi Dăncilă.

De la ora 22:15, pe micile ecrame își va face apariția artileria grea, sub coordonarea maestrului de ceremonii Dan Negru!  “Revelionul Starurilor” începe la 22.15 și ține până aproape de 4 dimineața! Dan Negru prezintă pentru a 20-a oară Revelionul la Antena 1 și promite un show total!

Artiști iubiți, invitați ai prezentatorului, sunt împărțiți în echipe, fiecare cu misiunea de a ghici cine se ascunde în spatele măștilor. Iar în spatele celor 10 măști spectaculoase – printre care maimuța Rafiki din “Lion King” și vrăjitoarea Ursula din “Mică sirenă” – vor fi celebrități dintre cele mai neașteptate.

Trebuie menționat faptul că majoritatea măștilor au fost realizate în Statele Unite, la Los Angeles. “Una dintre cele mai complicate și spectaculoase măști este vrăjitoarea Ursula, din Mica Sirenă. Masca este una dintre cele mai costisitoare, prețul ei ajungând la multe mii de euro. O astfel de mască se folosește în cinematografie și a fost făcută la comandă, la Los Angeles. Construirea ei, mai exact sculptarea, a durat două luni de zile”, spune Andreea Rădulescu, master make-up special și coordonatoarea echipei de machiaje speciale.

Printre vedetele care trebuie să ghicească măștile sunt Irina Loghin, Laura Lavric, Anna Lesko, Ozana Barabancea, Monica Anghel, Ruby, Anda Adam, Daniela Crudu, Alex Velea, Cristi Iacob, Șerban Copoț, Jean de la Craiova, Marcel Pavel, Romică Țociu și Gelu Voicu.

Muzica va fi de multe feluri, pe placul tuturor. Vor urca pe scenă Cristi Minculescu, Sofia Vicoveanca, Dorian Popa, Mahala Rai Banda, Nicolae Voiculeț, Andreea Bălan, Vali Vijelie, Marius Țeicu, Daniela Györfi și Asu, dar și o parte dintre artiștii care au misiunea de a ghici celebritățile din spatele măștilor. Una dintre surprizele revelionului va fi trupa Azur, celebră încă dinainte de 1989, cu piese ca “Mona”, “Cenușăreasa” ori “În stație la Lizeanu”.

Pro TV contraatacă cu comedii spumoase

Fanii Pro TV vor vedea în noaptea dintre ani mai multe comedii alese pe sprânceană! De la 20.30 e difuzată o comedie românească, “Pup-o, mă!”, cu Constantin Cotimanis, Cosmin Seleși, Cătălina Grama (Jojo) și Alexandru Pop în rolurile principale, în care urmărim trei ciobani trecuți de vârsta însurătorii, dar care în nici un an de Ziua Lânii n-au avut prilejul să coboare de la stână în sat, să pupe și ei o mândră.

Două “zâne” din Capitală își proptesc mașina în gardul stânii lor, iar de-aici începe comedia! Ciobanii se întrec care să cucerească mâna domnițelor de la oraș.

La 22.15 e difuzată altă comedie, “Vacanță all inclusive”. Mariajul soților Dave (Vince Vaughn) și Ronnie (Malin Akerman) se află în impas. Sperând să-și salveze căsnicia, cei doi își invită șase prieteni să îi însoțească într-o excursie pe o insulă exotică, care se dovedește a fi o adevărată terapie pentru toată lumea.

La 0.15 intră pe post “Regele Scorpion: Lupta pentru putere”, în care Regele Scorpion luptă cu forțe întunecate, după ce e trădat de un apropiat.

De la 2.00 este difuzată o altă comedie, “Weekend în familie”, o poveste cu un 4 iulie foarte aglomerat și 3 familii care intră în competiție pentru ocuparea celui mai bun loc de campare. În rolurile principale joacă Charlie Sheen și Leah Remini.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×