Categorie: Autor:

Avertizare de vremea rea pentru începutul lunii septembrie. De luni vin ploile şi vijeliile

Vremea se schimbă radical în acest început de toamnă. Meteorologii au anunţat că instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând din vest. Vor fi descărcări electrice frecvente, ploi torenţiale, pe arii restrânse grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie.

Sâmbătă, meteorologii au prognozat 33 de grade, temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei. Spre seară însă intră în vigoare o atenţionare de ploi şi vijelii, astfel că temperatura va ajunge la 17 grade la noapte şi vor fi precipitaţii. Duminică, meteorologii prognozează tot 33 de grade. Pe parcursul zilei de luni, 4 septembrie, va ploua mai ales în jumătatea de nord a teritoriului.

În zona de munte se anunţă vreme bună şi ploi locale prin Apuseni. De sâmbătă seară o să plouă în toate masivele vestice, pe unde se pot aduna 15-20 de litri de apă pe metru pătrat. Duminică, în toată zona montană vremea va fi rece şi va ploua abundent. Aversele vor fi torenţiale, apare grindină, vântul va avea răbufniri şi se pot strânge chiar şi 40 de litri de apă pe metru pătrat. Luni se face şi mai frig, vor mai fi averse temporare, iar în masivele nordice va plouă abundent.

Pe litoral se anunţă vreme de plajă până luni. Sambata, cerul rămâne senin, briza plăcută, iar temperaturile agreabile. Maximele ajung la 27 de grade; iar apă marii are cam 22 de grade. Duminica avem din nou soare şi vreme bună. Pe seară încep să se adune norii, dar vântul va fi intens şi nu sunt anunţate ploi.

Taguri: prognoza meteo