Administrația Națională de Meteorologie a transmis prognoza meteo pentru ziua de vineri, 1 noiembrie, iar veștile sunt îmbucurătoare, mai ales că scăpăm de ploile din ultimele zile. Temperaturile se vor menține, însă, la valori mai scăzute în comparație cu normalul acestei perioade.
Prima zi a lunii noiembrie aduce vreme frumoasă, cu cer parțial senin în majoritatea regiunilor țării și șanse minime de apariție a precipitațiilor. Totodată, vântul va sufla slab până la moderat în partea de nord a Moldovei, sudul Banatului, Oltenia și Dobrogea. În ceea ce privește valorile termice, acestea se vor situa între -3 și 11 grade Celsius.
În Capitală, ziua de vineri aduce vești bune. Cerul se anunță parțial noros, cu șanse minime de a avea parte de stropi de ploaie, iar vântul va sufla cu o viteză de doar 14 km/h. În ceea ce privește mercurul din termometre, acesta va indica valoarea minimă de 2 grade Celsius, în timp ce temperatura maximă se va situa în jurul a 9 grade. În plus, umiditatea va ajunge la 65%.
Locuitorii din Iași vor scăpa de ploi, cerul va fi parțial noros, vântul va sufla slab până la moderat, cu o viteză de 10 km/h, iar valorile termice se vor situa între 0 și 8 grade Celsius. Totodată, umiditatea va atinge pragul de 58%.
În Brașov, vremea se anunță la fel de prietenoasă ca în restul teritoriului, cu cer parțial noros și șanse minime să apară stropi de ploaie. Vântul va sufla slab până la moderat, cu o viteză de 10 km/h, iar mercurul din termometre se va situa în jurul valorilor de -1 și 8 grade Celsius. În plus, umiditatea va atinge pragul de 75%.
În Cluj Napoca, vremea va fi plăcută, cu cer parțial noros și vânt care va sufla cu o viteză de 11 km/h. Totodată, valorile termice se vor situa între -3 și 10 grade Celsius, iar umiditatea va ajunge la pragul de 69%.
Pe litoral, cerul va fi parțial noros, cu doar 20% șanse de apariție a precipitațiilor. Vântul va sufla slab până la moderat, cu o viteză de 24 km/h, iar valorile termice se vor situa între 7 și 11 grade Celsius, în vreme ce umiditatea va atinge pragul de 71%.