Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a comunicat prognoza meteo pentru sâmbătă, 28 decembrie, iar veștile nu sunt printre cele mai bune. Vremea se anunță mohorâtă în cea mai mare parte a țării și, mai mult decât atât, vom avea parte de primele ninsori.
În ceea ce privește mercurul din termometre, acesta va indica valori normale pentru perioada în care ne aflăm. Vreme ceva mai prietenoasă este anunțată în Capitală, unde soarele își va face timid apariția pentru tot restul zilei.
În București vom avea parte de cer parțial noros și șanse mici de apariție a precipitațiilor. În ceea ce privește valorile termice, acestea vor fi cuprinse între -1 și 5 grade Celsius. Vântul va sufla slab, cu o viteză de 6 km/h, iar umiditatea va atinge pragul de 78%.
Iașul va avea parte de ninsori pe toată durata zilei de sâmbătă, cu temperaturi cuprinse între -2 și 1 grad Celsius. Totodată, vântul va sufla slab până la moderat, cu 26 km/h, în timp ce umiditatea va ajunge la valoarea de 92%.
Brașovul nu scapă nici el de lapoviță, ninsoare și vreme mohorâtă în cursul zilei de sâmbătă. În plus, vântul va sufla slab până la moderat, cu o viteză de 18 km/h, în timp ce valorile termice se vor situa între -4 și -2 grade Celsius. Totodată, umiditatea va atinge pragul de 87%.
În Cluj-Napoca, vremea se anunță mohorâtă pe toată durata zilei. Nu vor lipsi nici ninsorile, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu o viteză de 21 km/h. În ceea ce privește valorile termice, acestea se vor încadra între -4 și -1 grade Celsius, iar umiditatea va atinge pragul de 79%.
Pe litoral, vremea se anunță prietenoasă sâmbătă, cu cer parțial noros și vânt care va sufla slab până la moderat, cu o viteză de 21 km/h, în timp ce valorile termice se vor situa între 2 și 6 grade Celsius. Totodată, umiditatea va atinge pragul de 70%.