Vremea se strică în țară, în acest weekend. Începând din noaptea de vineri în toată țara temperarutile vor scădea, iar ceața și burnița vor apărea izolat pe suprafețe restrânse. În Banat, Crișana, dar și în Moldova vom avea lapoviță, iar temperaturile vor scădea și în aceste regiuni.
Răcirea vremii va aduce temperaturi minime între minus 5 și -3 grade Celsius în mare parte a țării. Aceste temperaturi vor avea valori mai mici în depresiunile Carpaţilor Orientali. O răcire a vremii se va simți în toată țara, cu accente în nord și sud, unde temperaturile vor scădea semnificativ față de zilele trecute. Astfel maximele se vor încadra între minus 2 grade în depresiuni şi 5 grade Celsius în vestul Olteniei şi pe litoral.
Astfel în Muntenia vremea se va răci, iar cerul va deveni înnorat. Soarele va lipsi, iar trecător vor fi condiții de burniță. Vântul va sufla moderat, iar temperaturile pentru această perioadă vor ajunge la 3 grade Celsius. La început de weekend, norii vor fi numeroşi în mare parte a zonei de munte şi va ninge pe suprafeţe restrânse. Spre seara, ninsorile vor cuprinde Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali, apoi acestea se vor extinde şi în restul masivelor. Temperaturile vor scădea, iar pe creste va fi viscol. Luni ninsorile se vor restrânge.
În Transilvania, conform ANM, temperaturile vor scădea începând cu ziua de vineri, iar în zile de sâmbătă și duminică vor apărea și precipitațiile. Pe alocuri acestea vor căpăta aspect de lapoviță, dar în mare parte ninsoarea își va face apariția în azeastă zonă. Maxima va urca până la valoarea de 3 grade în acest weekend în timp ce minima va coborî până la valoarea de -9 grade Celsius.
În Oltenia, conform accuweather, în weekend vor apărea prcipitațiile. Acestea vor fi prezente atât sâmbătă, cât și duminică și se vor opri luni. Ninsoarea va fi și ea prezentă pe arii restrânse. Maxima în weekend în Oltenia este de 5 grade Celsius, în timp ce valoare minimă va coborî până la – 4 grade Celsius.
Vremea în Moldova se va răci, iar precipitațiile vor apărea și ele sub formă de lapoviță și ninsoare. Maxima în aceste zile de weekend va fi de 2 grade Celsius, în timp ce nopțile vor deveni friguroase, iar tempearatura minimă va ajunge până la -11 grade Celsius în această regiune.
Pe litoral vremea în weekend este mai caldă față de restul țării. Maxima va ajunge la 8 grade Celsius, în ziua de duminică. Sunt foarte mari șanse de ploaie, iar minima pe timpul nopții nu coboară la mai puțin de -2 grade Celsius.