Administrația Națională de Meteorologie a transmis prognoza meteo pentru ziua de miercuri, 9 octombrie, iar veștile sunt cât se poate de bune. Scăpăm de ploi, astfel că vremea se încălzește treptat, iar valorile termice vor depăși pragul normal pentru intervalul în care ne aflăm.
Vremea se încălzește semnificativ după reprizele de ploaie din ultimele zile. Astfel, miercuri vântul va sufla slab până la moderat în partea de nord a Moldovei, în sudul Banatului și în Oltenia. Totodată, temperaturile maxime se vor situa între 5 și 20 grade Celsius.
În Capitală, prima zi a săptămânii aduce vești bune. Cerul se anunță senin, cu doar 10% șanse de a avea parte de stropi de ploaie. În ceea ce privește mercurul din termometre, acesta va indica valoarea minimă de 6 grade Celsius, în timp ce temperatura maximă se va situa în jurul a 20 grade. În plus, umiditatea va atinge pragul de 60%
Locuitorii din Iași vor scăpa de ploi, cerul va fi parțial noros, vântul va sufla slab până la moderat, cu o viteză de 14 km/h, iar valorile termice se vor situa între 8 și 19 grade Celsius. Umiditatea va atinge pragul de 50%.
În Brașov, vremea se anunță plăcută, cu un cer parțial noros și șanse minime să apară stropi de ploaie. Vântul va sufla slab, cu o viteză de 6 km/h, iar mercurul din termometre se va situa în jurul valorilor de 6 și 19 grade Celsius. Totodată, umiditatea va fi de 55%.
În Cluj Napoca, cerul va fi parțial noros, cu 10% șanse să cadă vreun strop de ploaie. Vântul va sufla cu o viteză de 10 km/h, iar valorile termice se vor situa între 5 și 19 grade Celsius. Umiditatea va atinge pragul de 51%.
Pe litoral, cerul va fi senin, cu doar 20%, fără șanse de apariție a precipitaților. Vântul va sufla slab până la moderat, cu o viteză de 29 km/h, iar valorile termice se vor situa între 13 și 19 grade Celsius, în vreme ce umiditatea va atinge pragul de 68%.