Prognoza meteo miercuri, 30 octombrie! Vremea în București, Iași, Constanța, Cluj sau Brașov

Alex Năstase   
în Stiri de ultima ora
29/10/2019, 16:23
Prognoza meteo miercuri, 30 octombrie! Vremea în București, Iași, Constanța, Cluj sau Brașov GALERIE FOTO
Prognoza meteo pentru 30 octombrie este una rece. Sursa foto - facebook

Prognoza meteo pentru miercuri, 30 octombrie continuă pe linia de astăzi! Procesul de răcire a vremii va continua și se va resimți ziua în special în jumătatea de sud a țării, în timp ce valorile termice nocturne vor fi mult mai mici decât în intervalul precedent, urmând a se situa în jurul pragului de îngheț în nord, centru și nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 14 grade, iar cele minime, în general, între -3 și 7 grade.

Prognoza meteo miercuri, 30 octombrie!

Cerul va avea înnorări, mai persistente în sud, parțial în centru, iar noaptea și în vest, unde temporar va ploua. Pe spații mici se pot accumula cantități de apă mai însemnate. În zonele montane va ninge și va continua să se depună strat de zăpadă, cu precădere în Carpații Meridionali. Precipitații mixte slabe se pot semnala izolat și trecător și în Transilvania. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale ce vor accentua senzația de rece, cu viteze mai mari în sudul Banatului și pe litoral. Spre dimineață, izolat vor fi condiții de ceață.

Vremea în București

In Bucuresti, vremea se va răci semnificativ, cerul va fi noros și temporar va ploua. Vântul va avea intensificări, cu precădere pe parcursul zilei, astfel încât senzația de rece va fi accentuată. Temperatura maximă va fi de 9…10 grade, iar cea minimă în jur de 5 grade.

Vremea în Iași

De-a lungul zilei, vremea în Iași va fi una calmă, cerul va fi senin doar dimineața, se va înnora pe timpul zilei și seara. Nu sunt prognozate ploi în această zi.

Vremea în Brașov

Începutul acestei zile ne va întâmpina cu cer înnorat și ploaie. În timpul zilei, cerul se va păstra înnorat și ploaia va continua. Aceasta nu se va opri nici seara.

Vremea în Cluj-Napoca

În Cluj-Napoca, de dimineață și până seara soarele va sta ascuns în spatele norilor, va fi o zi înnorată. În schimb, în timpul serii acești nori vor aduce cu ei și ploaie.

Vremea în Constanța

Începutul acestei zile ne va întâmpina cu cer înnorat și ploaie. În timpul zilei, cerul se va păstra înnorat și ploaia va continua. Aceasta nu se va opri nici seara.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×