Conform prognozei meteo, ziua de joi, 13 decembrie 2018, va avea în prim-plan o răcire drastică! Temperaturile se schimbă considerabil în estul țării, acolo unde temperaturile ajuns la maximul 6 grade Celsius. În schimb, se anunță valori peste medie în vest, acolo unde vor fi semnalate și schimbări radicale. În restul teritorului, valorile se vor menține mai ridicate decât în mod normal, iar cerul va fi variabil. De asemenea, vor fi și înnorări seara și noaptea când va și ploua local. Totodată, la sfârșitul intervalului, în zona înaltă a Carpaților Orientali și Meridionali, vor fi precipitații slabe sub formă de lapoviță ori ninsoare.
Previziunile meteorologice pentru ziua de joi, 13 decembrie 2018, anunță o maximă de 4 grade Celsius. Cu toate acestea, cerul va fi însorit. Procentul de precipitații va fi de 10%, cel de umiditate de 83%, iar vântul va sufla cu o putere de 23 de kilometri pe oră.
Maxima zilei de joi, 13 decembrie 2018, va fi de 1 grad Celsius. Experții meteo prevestesc o ninsoare, procentul de precipitații este de 60%, cel de umiditate de 81%, iar vântul va sufla cu o putere de 23 de kilometri pe oră.
Conform accuweather, previziunile meteorologilor pentru ziua de joi, 13 decembrie 2018, arată că maxima zilei la Cluj va fi de 1 grad Celsius. Ceru va fi parțial înnorat, procentul de precipitații de 10%, cel de umiditate de 81%, iar vântul va sufla cu o intensitate de 13 kilometri pe oră.
Maxima zilei de joi, 13 decembrie 2018, este de -1 grad Celsius. Experții meteo prevestesc un cer parțial înnorat, procentul de precipitații va fi de 20%, cel de umiditate de 86%, iar vântul va bate cu o putere de 10 kilometri pe oră.