Prognoza meteo 26 februarie. Intră în vigoare codul portocaliu de ninsori şi ger!

Meteorologii au emis o nouă avertizare cod galben şi cod portocaliu de ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului şi viscol. Temperaturile vor scădea până la -20 de grade Celsius. 

COD GALBEN

Agenţia Naţională de Meteorologie avertizează că din dimineaţa zilei de luni, 26 februarie, aria ninsorilor se va extinde treptat, dinspre sud-vest, cuprinzând majoritatea zonelor ţării.

Prognoza meteo 26 februarie. Viscolul va veni cu rafale de 65 de km/h

În sudul Banatului, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei ninsorile vor fi moderate şi local însemnate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă consistent; vântul va avea intensificări cu viteze de 45…55 km/h, iar în partea de sud-est a teritoriului peste 60…65 km/h, viscolind şi spulberând zăpada şi diminuând vizibilitatea.

COD PORTOCALIU

Pe parcursul zilei de luni, 26 februarie, în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman va ninge abundent şi se va depune strat de zăpadă local de peste 30…40 cm, iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 45…55 km/h, temporar viscolind ninsoarea.