Vremea va deveni deosebit de rece pentru această dată, geroasă ziua în nordul şi centrul Moldovei, precum şi în depresiunile din estul Transilvaniei, iar noaptea în cea mai mare parte a ţării.
Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ninge în jumătatea de sud a teritoriului şi pe arii mai restrânse în rest. Vântul va avea intensificări locale, cu viteze mai mari în sud-est şi pe crestele montane, unde temporar va viscoli ninsoarea.
Prognoza meteo 25 februarie. Vremea se răceşte drastic!
Temperaturile maxime se vor încadra în general între -12 şi -4 grade, iar cele minime între -15 şi -5 grade, mai coborâte în nordul Moldovei şi în depresiunile din estul Transilvaniei spre -18…-20 de grade.
În Bucureşti, vremea va deveni deosebit de rece pentru această dată, chiar geroasă noaptea. Cerul va fi noros, vântul va continua să prezinte intensificări şi temporar va ninge. Temperatura maximă va fi de -5…-4 grade, iar cea minimă de -11…-10 grade.