Prognoza meteo 22 iunie! Vremea va fi foarte instabilă!

Meteorologii au emis prognoza meteo 22 iunie. Instabilitatea atmosferică va fi ridicată în majoritatea regiunilor. Temporar înnorările vor fi accentuate și se vor semnala averse torențiale, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua aspect de vijelie, în prima parte a intervalului în regiunile vestice, nordice și centrale, la deal și la munte și local în restul teritoriului, iar noaptea cu precădere în jumătatea de est.

Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp local la munte și în regiunile intracarpatice și pe arii restrânse în rest, iar pe spații mici va cădea grindină. Temperaturile maxime, mai coborâte decât în ziua anterioară în vest, centru și nord unde vor caracteriza o vreme răcoroasă se vor încadra între 19 și 33 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 20 de grade, ușor mai coborâte în estul Transilvaniei dar și mai ridicate pe litoral.

Prognoza meteo 22 iunie. În București vor fi 31 de grade Celsius

În București, gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat îndeosebi spre seară și în cursul nopții când temporar înnorările vor fi accentuate și se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor putea lua aspect de vijelie. Ploile vor avea și caracter torențial și vor fi condiții de grindină. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 15…16 grade.

Taguri: prognoza meteo