ANM a emis prognoza meteo valabilă pentru data de 13 decembrie. Astfel, aflăm că local și temporar va ploua, iar în zona de munte vor fi precipitații mixte și, izolat, condiții de polei. În Carpații Meridionali, la altitudini mari, va ninge, iar vântul va mai avea intensificări, viscolind zăpada. Temperaturile maxime, ușor mai ridicate decât în intervalul precedent, vor fi cuprinse între 3 și 13 grade, iar cele minime se vor situa între -2 și 9 grade.
Cerul va avea înnorări temporare și, trecător, mai ales în prima parte a zilei, va mai ploua slab. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă, ușor mai ridicată decât în intervalul precedent, se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 4…5 grade. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.
Vremea se anunță a fi una relativ frumoasă, în Brașpv. Temperaturile vor atinge 8 grade Celsius, dar vor scădea până la 2 grade Celsius, pe timpul nopții. Cerul va fi noros și sunt 25% șanse să plouă. Vântul va bate cu 13 kilometri pe oră.
În Cluj-Napoca, temperaturile maxime vor atinge 7 grade Celsius, pe când cele minime vor scădea până la zero grade Celsius. Cerușl va fi noros, vor fi 25% șanse de ploaie,iar vântl va adia cu 13 kilometri pe oră.
Ieșenii vor avea parte și ei de o vreme mohorâtă. Temperaturile maxime vor atinge 4 grade Celsius, iar noapte nu vor scădea sub 3 grade Celsius. Cerul va fi acoperit de nori, vântul va bate cu 18 kilometripe oră și sunt șanse de 25% să plouă.