Vremea se va menţine mai caldă decât normal în a doua decadă a lunii aprilie în aproape toată ţara, cu temperaturi maxime ce se vor încadra între 19 şi 27 grade, cu valori în continuare mai mici pe litoral unde se vor înregistra 12…16 grade.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în jumătatea de nord-vest; vor fi ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice şi posibil de intensificări ale vântului în Banat şi Crişana, local în Oltenia, vestul şi nordul Transilvaniei, iar seara şi noaptea şi în Maramureş şi nordul Moldovei. Izolat se vor înregistra cantităţi de apă de 10…15 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Minimele termice vor fi cuprinse între 5 şi 13 grade. În primele ore ale zilei şi din nou spre sfârşitul intervalului va fi ceaţă în estul Munteniei şi în Dobrogea, în special în zona costieră.
În Bucureşti, vremea va fi în continuare frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade, iar cea minimă va fi de 8…10 grade.