Profesorii vor să iasă mai devreme la pensie. Motivul: Elevii au probleme de comportament

Daniel Scripcaru   
în Stiri de ultima ora
11/11/2019, 13:14
Profesorii vor să iasă mai devreme la pensie. Motivul: Elevii au probleme de comportament
Profesorii vor să iasă mai devreme la pensie. Sursa foto: g4media.ro

O nouă petiție face furori pe Internet. Aceasta solicită scăderea vârstei de pensionare atât pentru profesori, cât și pentru profesoare! Inițiatorul petiției care solicită ieșirea mai devreme la pensie a cadrelor didactice este Euro Education Federation, iar demersul a fost semnat deja de peste 25 de mii de persoane. Unul dintre motivele solicitării respective este comportamentul inadecvat al nu mai puțin de…75% dintre elevii din România!

Profesorii vor să iasă mai devreme la pensie

Astfel, se cere ca învățătoarele și educatoarele să se poată pensiona la vârsta de 55 de ani, iar profesorii, învățătorii și educatorii la 57 de ani. În prezent, vârsta de pensionare pentru femei este de 63 de ani, iar pentru bărbați de 65 de ani, potrivit Casei Naționale de Pensii.

Iată conținutul petiției intitulată „De ce pensionarea personalului didactic la vârsta de 57 ani pentru bărbați și respectiv 55 de ani pentru femei?

În petiție sunt trecute și motive economice, dar și politice

1. Aspecte sociale: În marea majoritate a școlilor din România, peste 75% din elevii absolvenți au probleme de comportament. Acestea sunt probate prin intermediul investigatiilor realizate de organizații sau instituții de sociometrie legale. Munca unui profesor nu poate fi comparată cu a niciunei categorii sociale favorizate pentru pensioanarea anticipată, cu atât mai mult cu cât calitatea elevilor diferă de la o școală la alta. În acest sens, solicitarea vine din partea profesorilor care se confruntă cu astfel de probleme.

2. Aspecte politice: Implicarea politicului in institutiile de învățământ este o problema nesoluționată din 30 decembrie 1947. Dirijismul educațional este un fenomen vizibil și astăzi, având ca dovadă metodologia organizării concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere în învățământ.

3. Aspecte educaționale: Educația este progresiv afectată de imixtiunea administrației europeane în problemele stringente est-europene, ca urmare a cursului diferit de-a lungul istoriei.

4. Aspecte economice:  Personalul didactic reprezintă momentan penultima categorie de intelectuali remunerată după noua grilă de salarizare din anul 2018, ceea ce înseamnă o subestimare a principalei clase sociale care contribuie la dezvoltarea unei naţiuni. Astfel, se recomandă soluţionarea de urgenţă a restabilirii demnităţii profesionale a salariaţilor din educaţie. Prin urmare, volumul muncii personalului didactic este cu mult peste obiectivele prioritare a unor societăţi ce se recomandă a fi democratice.”

Inițiatorul este Euro Education Federation, o organizatie care, potrivit descrierii de pe pagina de Facebook, „funcționează ca o federație cu statut privat aliniindu-se la serviciile tinerilor din învățământul formal şi non-formal pe plan mondial”, scrie edupedu.ro.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×