Procurorul Parchetului European, atribuții: Codruța Kovesi ar putea ridica imunitatea parlamentarilor români

Claudiu Surmei   
în Stiri de ultima ora
21/02/2019, 11:01
Procurorul Parchetului European, atribuții: Codruța Kovesi ar putea ridica imunitatea parlamentarilor români GALERIE FOTO
Laura Codruța Kovesi ar putea ridica imunitatea parlamentarilor români dacă va fi numită procuror șef al Parchetului European

Laura Codruța Kovesi se află în cursa pentru ocuparea postului de procuror șef în cadrul Parchetului European. Dacă va fi numită în funcție, fosta șefă a DNA ar avea mai multe atribuții și ar putea cere ridicarea imunității parlamentarilor români, în cazul în care aceștia au comis fapte care să aducă atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene.

Parchetul European, structură din care ar urma să facă parte și procurori români, are o sferă de competență destul de limitată, urmând să investigheze infracțiuni care prejudiciază interesele financiare ale UE, în contextul în care majoritatea infracțiunilor care se comit în statele membre sunt în afara acestor competențe. În România există însă dosarul TelDrum, deschis în urma unei sesizări formulate în anul 2016 de către Oficiul European Antifraudă. Cazul îi dă mari bătăi de cap președintelui PSD, Liviu Dragnea, despre care se spune că ar fi condus din umbră firma TelDrum și ar fi obținut foloase materiale din diferite contracte de asfaltare în județul Teleorman, obținute în urma trucării unor licitații.

Laura Codruța Kovesi ar putea ridica imunitatea parlamentarilor români dacă va fi numită procuror șef al Parchetului European

Având în vedere că în dosarul TelDrum se anchetează deturnări de fonduri europene, cazul ar urma să intre în atenția Parchetului European. Iar una dintre atribuțiile procurorului șef european este aceea de a cere ridicarea imunității parlamentarilor dinstr-un stat membru UE, dacă aceștia au comis fapte care au prejudiciat bugetul Uniunii. Ceea ce înseamnă că Laura Codruța Kovesi ar putea cere ridicarea imunității parlamentarilor români care au adus atingere intereselor financiare ale UE, în cazul în care va fi numită procuror șef european.

Parchetul European investighează infracțiuni care prejudiciază interesele financiare ale UE
Parchetul European investighează infracțiuni care prejudiciază interesele financiare ale UE

Totuși, această cerere se va face doar în anumite condiții, în conformitate cu dreptul intern al statului în care se solicită ridicarea imunității. În cazul în care fosta șefă a DNA ar cere ridicarea imunității unui parlamentar român, cererea ar trebui să primească aprobarea camerei din care acesta face parte. Parchetul European nu va putea cere, însă, ridicarea imunității diplomatice, a celei consulare sau imunitățile unor oficiali care fac parte din organizații internaționale.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×