PRO TV pregătește o mare surpriză pentru telespectatori! Postul de pe Pache Protopopescu a achiziționat formatul internațional Masked Singer, show brevetat de coreeni.
Emisiunea este asemănătoare show-ului Scena misterelor prezentat de Dan Negru la Antena 1. Emisiunea constă în recunoașterea cântăreților mascați, iar ca să aveți o idee despre acest show, am atașat mai jos un videoclip.
Celebritățile evoluează pe scenă costumate din cap până în picioare în diferite personaje. Juriul va trebui să recunoască artiștii care se află în spatele măștilor, anunță paginademedia.ro.
Emisiunea se bucură de un real succes în lume. Show-ul a fost lansat în Coreea de Sud, iar apoi a fost cumpărat de zeci de țări.
Printre țările în care Masked Singer a avut din prima priză la public se numără Statele Unite ale Americii, Australia, Marea Britanie, Germania, Italia, Bulgaria sau Spania.
În România, acest tip de concurs a mai fost văzut. Formatul a fost impus de Dan Negru de Revelion, iar apoi Antena 1 a realizat și câteva ediții săptămânale sub titlul Scena misterelor, având în vedere audiențele înregistrate în noaptea trecerii dintre ani.
De altfel, Dan Negru a spus că Masked singer a fost cumpărat de un post tv de la noi, evident evitând să spună că e vorba de televiziunea concurentă, PRO TV.
„O mare televiziune de la noi negociază pentru un format internațional cu măști, care e copy-paste după formatul meu cu măști. Se numește Masked Singer, iar 10 oameni mascați cântă și un juriu trebuie să recunoască cine sub mască”, spunea Dan Negru într-un interviu pentru paginademedia.ro.
„Vreau să construiesc formate locale, românești. În piața noastră sunt foarte multe formate străine care nu merg atât de bine pe cât ar vrea televiziunile. Am multe exemple: Șerifi de România e un format aproape identic cu Ultimul Trib (format internațional), iar primul a mers”, a mai spus Negru.