Regatul Unit este fericit. Au apărut primele imagini cu Prinţul Louis Arthur Charles. Fotografiile fac deja înconjurul planetei.
Ducele şi Ducesa de Cambridge au făcut publice poze cu noul urmaş regal. El a fost fotografiat alături de sora lui, Prinţesa Charlotte.
Imaginile au fost realizate chiar de către Kate Middleton, de 2 mai, ocazie când prinţesa Charlotte a împlinit 3 ani.
”Ducele şi ducesa de Cambridge sunt foarte încântaţi să împărtăşească publicului două fotografii ale prinţesei Charlotte şi prinţului Louis ce au fost făcute de către ducesă la palatul Kensington. Această imagine a fost făcută pe 2 mai, de ziua prinţesei, la împlinirea vârstei de trei ani. Ducele şi ducesa vor să mulţumească publicului pentru mesajele pline de căldură, primite în urma naşterii prinţului Louis şi cu ocazia aniversării prinţesei Charlotte”, este mesajul postat de contul oficial al Palatului Kensington.