Primarul Vasile Voina din comuna Pungești a murit! În vârstă de 61 de ani, bărbatul s-a stins din viață în urmă cu doar câteva zile, fără ca nimeni să știe. Acesta suferea de cancer de mai multă vreme. Despre această situație a vorbit contabilul comunei, Edi Muraru.
”Am primit vestea azi dimineată şi ne-a şocat pe toţi. Ştiam că e bolnav, dar nu atât de grav. Practic, a plecat pe 20 decembrie şi ştiam că se internează la spital. De atunci nu l-am mai văzut. Am înțeles că avea o problemă la prostată, la un moment dar ni s-a spus că a fost operat la rinichi. Oricum nu mai contează, fiindcă de acum de dumnealui nu putem vorbi decât la timpul trecut. Dumnezeu să-l odihnească!”, a spus contabilul comunei Pungești.
De asemenea, și viceprimarul Constantin Butnaru a rămas șocat după ce a aflat vestea. ”Am făcut echipă bună cu dumnealui la primărie. Îmi pare rău să aud acum că Vasile nu mai este printre noi. Nu pot să vă spun foarte multe despre ce s-a întâmplat în ultima perioadă, pentru cã familia lui a fost foarte discretă. Stiu că a fost internat într-un spital din Bucuresti, apoi a fost transferat la Spitalul CFR din Iasi.
Avea un băiat la Iași și se pare că la acesta acasă a murit. Nu știu foarte multe despre unde va fi înmormântat, dar vom afla de la familie toate detaliile și vă vom ține la curent. Dumnezeu să-l odihnească, a fost un om de echilibru, sufletist și care a știut să gestioneze și ca viceprimar în timpul evenimentelor de la Chevron, si după, tensiunile existente în comună”, a spus viceprimarul comunei.