Prima țară care închide toate școlile din cauza coronavirusului

Narcis Rosioru   
în Stiri de ultima ora
27/02/2020, 14:21
Prima țară care închide toate școlile din cauza coronavirusului
Prima țară care închide toate școlile din cauza coronavirusului. Sursa foto: Hepta

Japonia este prima țară care închide toate școlile din cauza coronavirusului, după ce premierul Shinzo Abe a cerut grădiniţelor, şcolilor elementare şi liceelor la nivel naţional să suspende total cursurile.

Japonia închide toate școlile în încercarea de a stopa răspândirea coronavirusului

Premierul Japoniei a dispus închiderea unităților de învățământ începând de luni până după vacanţa de primăvară a elevilor, care de obicei se încheie la începutul lunii aprilie, înformează News.ro.

„S-au făcut eforturi pentru a preveni răspândirea infecţiei în rândul copiilor din fiecare regiune, iar în următoarele una-două săptămâni va fi o perioadă extrem de critică”, a spus Shinzo Abe, într-o reuniune a miniştrilor din Japonia.

Premierul a declarat în același timp că Executivul de la Tokyo va acorda prioritate sănătății și siguranței copiilor. Anunțul lui Abe vine după ce Japonia s-a confruntat cu o creștere a numărului de infecții cu noul coronavirus.

Cele mai multe licee din Hokkaido, insulă aflată în nordul Arhipelagului Japoniei, luaseră deja decizia de a suspenda cursurile timp de o săptămână, în încercarea de a încetini răspândirea agentului patogen.

Unele școli anunțaseră deja suspendarea cursurilor

„Vom face tot posibilul pentru a preveni răspândirea suplimentară a infecţiei pentru a proteja viaţa şi sănătatea oamenilor din Hokkaido”, a spus guvernatorul Naomichi Suzuki.

Și Universitatea Ochanomizu din Tokyo anunțase deja că va închide şcolile afiliate începând de vineri pentru aproximativ o lună. La liceul de juniori afiliat acestei universități urmează cursurile și Prinţul Hisahito, nepotul de 13 ani al împăratului Naruhito.

„Cred că este o închidere fără precedent pentru o perioadă atât de lungă de timp”, a declarat un oficial a instituției de învățământ.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×