Prima reacție a lui Oreste, după ce a fost audiat de procurorii DIICOT
În această dimineață, Oreste Teodorescu a fost audiat timp de oră de procurorii DIICOT Ploiești, apoi jurnaliștii au obținut de la el o primă reacție. Jurnalistul este cercetat ca martor în dosarul ”Stupefiante pentru VIP-uri”, însă a susținut că nu îi cunoaște personal pe cei implicați în anchetă.
”Nu am nicio legătură cu persoanele implicate în acest caz. Procurorul DIICOT şi ofiţerul de la poliţia judiciară mi-au confirmat că nu au trimis nicio informaţie din acest dosar în spaţiul pbulc. Mă interesează de ce voi, colegii mei de breaslă, aţi colportat informaţii menite să îmi lezeze imaginea. Voi da în judecată pe absolut toţi cei care mi-au lezat imaginea publică”, a declarat Oreste Teodorescu, după ce a fost audiat.
Prima reacție a lui Oreste după ce a fost audiat nu s-a lăsat așteptată prea mult. După ce a aflat că va fi audiat în celebrul dosar, Oreste a avut o primă reacție și pe contul său de Facebook.
”Hai ca au pitrocit-o mult… In 2003 când îl torpilam cu același aplomb pe Adrian Nastase, am fost chemat la audieri la Parchet fiind suspectat ca am întreținut raporturi cu minore din Republica Moldova. Presa obedienta a titrat atunci ca sunt locotentul lui Nuțu Camataru… evident ca era o făcătură ordinara menită sa ma compromită. Astăzi Ciuma Roșie încearcă același scenariu stupid, iar site-ul al cărui patron este Pandele, printul Consort al Ciumafaiei Roz, Firea publica mizeria asta: Luni voi merge la DIICOT Ploiești sa văd despre ce este vorba! Înțeleg ca e un război total! Foarte bine, mi l-am asumat și merg mai departe! Fără mila! Fără prizonieri ! ca sa citez un spagasin obedient pupător de fese infracționale!”, a scris Oreste pe contul său de Facebook.