Un reporter al Antena Stars a reuşit să discute cu Mirel Rădoi despre tragicul eveniment. Acesta a confirmat că fratele său se află la Spitalul Judeţean Drobeta-Turnu Severin, însă nu ştie dacă a căzut, a alunecat sau a vrut să se sinucidă.
Familia antrenorului naţionalei U21 de fotbal a României trăieşte clipe crunte din cauza incidentului în care este implicat fratele lui Mirel Rădoi. Primele informaţii arată că Mihai Nicuşor, în vârstă de doar 37 de ani, s-ar fi aruncat de la etajul 4 al unui imobil. Motivul ar fi conflictul creat după divorţul acestuia de soţie, conform unor surse din mediul judiciar.
Mirel Rădoi a stat de vorbă cu un reporter Antena Stars. Acesta a cofirmat doar faptul că fratele său se află la Spitalul Judeţean din Drobeta-Turnu Severin şi că nu ştie dacă a fost o tentativă de sinucidere sau ar fi alunecat de pe balconul etajului 4. Mihai Nicuşor are 37 de ani, iar din primele informaţii apărute în presă, acesta s-ar fi aruncat de la etajul unui imobil. Ambulanţa a sosit imediat la locul incidentului pentru a-i oferi primul ajutor.
Soţia lui Mihai Nicuşor Rădoi nu era acasă în momentul în care s-a produs tragedia. Cel care a anunţat autorităţile a fost un vecin, care a spus că un bărbat a căzut de la un etaj superior. Din păcate, problemele pare că s-au ţinut lanţ de fratele lui Mirel Rădoi. Victima are strânse câteva vizite în peniternciarele din străinătate. În urmă cu 14 ani a fost prins furând, conform presei locale. În 2011 judecătorii au admis o cerere de reabilitare, dar, din păcate, 3 ani mai târziu, Mihai Nicuşor a fost condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru trafic de ţigări.