Prima reacție a familiei lui Adi Minune, după ce s-a aflat despre sarcina lui Carmen Simionescu

Alexandra Chivu   
în Stiri mondene
12/12/2018, 16:56
Prima reacție a familiei lui Adi Minune, după ce s-a aflat despre sarcina lui Carmen Simionescu
Familia lui Adi Minune a vorbit despre posibila sarcină a fiicei sale

O veste bombă a venit la sfrâșit de an! Cântăreața ar fi însărcinată, lucru care s-a împrăștiat imediat în presă. Aceasta a fost surprinsă într-o vizită la o clinică privată, loc în care și-a făcut un control. Astfel, la jumătatea anului viitor, Carmen Minune și apropiații ei ar trebui să se aștepte la un bebeluș ce le va face zilele mai frumoase. Artista, chiar dacă este împreună cu iubitul ei, Bogdan Căplescu, nu de foarte mult timp, se pare că a hotărât să-l facă cel mai fericit bărbat din lume oferindu-i un copil.

Despre aceasta veste a vorbit și fiica lui Florin Salam, Betty Stoian. Se pare că anunțul a încântat-o pe aceasta, ba chiar a făcut-o să-i transmită lui Carmen câteva cuvinte. ”Doamne, ajută! Să fie într-un ceas bun. Sper ca într-o zi să ieșim amândouă în parc cu bebelușii. Mă bucur foarte mult pentru ea”, i-a transmis aceasta colegei sale de breaslă.

Reacția familiei lui Adrian Minune, după ce a aflat despre sarcina lui Carmen Simionescu

Prima reacție a familiei lui Adi Minune, după ce s-a aflat despre sarcina lui Carmen Simionescu
Artista, chiar dacă este împreună cu iubitul ei, Bogdan Căplescu, nu de foarte mult timp, se pare că a hotărât să-l facă cel mai fericit bărbat din lume oferindu-i un copil

Iar după ce presa a explodat, unii au reacționat, în urma veștii, trebuia să apară și anunțul oficial din partea familiei viitoarei mămici. Potrivit cancan.ro, Adrian Minune a fost contactat și întrebat despre sitație. Acesta s-a fâstâcit, nici confirmând zvonul că fiica sa ar fi însărcinată, nici afirmând. Astfel, nevrând să comenteze despre subiect, a preferat să paseze telefonul soției sale. ”Nu suntem noi în măsură să vorbim, așa că vă rugăm să o sunați pe Carmen să vă spună ea aceste lucruri”, a declarat mama lui Carmen.

Însărcinată ori ba, să aflăm mai multe despre tatăl copilului. Bogdan Căplescu a terminat Dreptul la Universitatea Româno-Americană din București. Mai mult, în vara acestui an s-a înscris la master, în cadrul aceleiași facultăți. Totodată, a făcut practică la un cabine de avocatură, iar acum se pregătește de barou.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×