Categorie: Autor:

Pretenţii de divă! Inna nu semnează un contract pînă nu îi sunt îndeplinite toate condiţiile

Inna petrece de ani buni mai mult timp în afara graniţelor decât în propria-i ţară. E la mare căutare peste hotare, astfel că artista îşi permite şi să-şi negocieze la sânge contractele, prin echipa care o manageriază.

Pe lângă un onorariu frumuşel şi faptul că românca nu acceptă cazare la hoteluri care nu au cel puţin de patru stele, în turneele mai lungi pe care le întreprinde într-o ţară, ea o include în “delegaţie” şi pe mama sa.

Astfel că, femeia care i-a dat viaţă, a bătut deja lumea-n lung şi-n lat, alături de celebra sa fiică. De altfel, cele două sunt în prezent împreună, în Turcia, acolo unde Inna a susţinut mai multe concerte “cu casa închisă”.

Şi-a lăsat iubitul de izbelişte

Recent, artista a cântat în Spania şi Japonia, acolo unde a fost însă singură, dat fiind faptul că deplasarea a fost una un pic mai scurtă ca durată.

De luni bune, ea nu a mai fost însoţită la concerte de iubitul american, pe care abia dacă-l vede “între două avioane”.

Altfel, după seria de turnee şi concerte pe care le va susţine în perioada următoarea perioadă, Inna se pregăteşte pentru lansarea unui nou album, în luna octombrie.

sursă: libertatea.ro