Președintele Klaus Iohannis pune presiune pe PNL. A mers la ședința de sâmbătă

Daniel Scripcaru   
în Stiri de ultima ora
20/10/2019, 09:29
Președintele Klaus Iohannis pune presiune pe PNL. A mers la ședința de sâmbătă GALERIE FOTO
Președintele Klaus Iohannis a mers la ședința PNL. Sursa foto: digi24.ro

O ședință-maraton a avut loc sâmbătă la sediul PNL din Capitală, la care a participat și președintele Klaus Iohannis. Șeful statului a mers la sediul PNL pentru campania electorală, dar cu siguranță a vorbit și despre stadiul în care se află partidul în negocierile pentru noul guvern.

Președintele Klaus Iohannis a mers la ședința PNL

Premierul desemnat Ludovic Orban mai are doar câteva zile la dispoziție să se prezinte în plenul Parlamentului, pentru votul de învestitură, iarnegocierile cu partidele care au dărămat Guvernul Dăncilă bat pasul pe loc.

Președintele Klaus Iohannis și-a făcut și el apariția, până în ora prânzului, pentru a lua parte la discuțiile privind formarea cabinetului condus de Ludovic Orban, președintele PNL.

Președintele Klaus Iohannis a mers la ședința PNL
Președintele Klaus Iohannis a mers la ședința PNL. Sursa foto: antena3.ro

„Sunt foarte mulţumit de cum decurg lucrurile”

Klaus Iohannis a fost întâmpinat la intrare de premierul desemnat, Ludovic Orban. „Sunt foarte mulţumit de cum decurg lucrurile şi am venit la o şedinţă de campanie la PNL”, a declarat Iohannis la sosire. Lucrurile nu au părut chiar roz după discuțiile purtate cu liberalii, deoarece președintele nu a mai făcut nicio declarație, la plecare.

După o săptămână de negocieri cu partidele care au dărâmat Guvernul Dăncilă, concluzia premierului desemnat este că, luni, trebuie să o ia de la zero. La doar trei zile de la momentul în care era însărcinat de către președintele Iohannis să formeze noul cabinet de la Palatul Victoria, Ludovic Orban spunea că acesta este gata în proporție de 33%, în sensul că pentru fiecare portofoliu ministerial există câte trei variante de ministru. El promite, însă, că până la momentul în care va începe a doua rundă de negocieri, „solistul” fiecărui minister va fi ales. Mai greu pare să fie să găsească aliați care să-i susțină Guvernul.

„Luni şi marţi continuă consultările cu societatea civilă şi cu instituţii importante în arhitectura statului român. Miercuri şi, dacă este necesar şi joi, vom avea discuţiile din runda a doua pentru a stabili clar planul de abordare a votului de învestitură.

Ne aşteptăm la un boicot din partea PSD şi vom veni cu o strategie de a trece peste acest boicot ruşinos, penibil, pe care încearcă să-l facă PSD pentru a menţine în mod nelegitim la putere rămăşiţele unui guvern eşuat şi care a fost demis prin moţiune de cenzură”, a precizat Orban, după o şedinţă de campanie, la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×