Președintele Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Culturii Naționale: „Îi suntem recunoscători lui Eminescu și culturii căreia îi este luceafăr”

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj de Ziua Culturii Naționale, stabilită din 7 decembrie 2010 drept 15 ianuarie, data nașterii poetului Mihai Eminescu.

Președintele Klaus Iohannis, mesaj de ziua lui Mihai Eminescu

Șeful statului a participat la o ceremonie solemnă care s-a ținut la Academia Română, cu ocazia împlinirii a 170 de ani de la nașterea Luceafărului literaturii române.

A profitat de prezența sa și a avut câteva cuvinte de adresat în memoria marelui poet. A vorbit totodată despre importante pe care o reprezintă cultura pentru viitorul țării noastre.

„Aflată fericit între sărbătorile unirii românilor de la 1 Decembrie şi 24 Ianuarie, 15 Ianuarie celebrează creaţia eminesciană, cheia de boltă a identităţii noastre naţionale. Ziua de naştere a poetului naţional ne reuneşte în jurul limbii şi literaturii române, ne dă oportunitatea de a ne cinsti artiştii, dar şi ocazia de a reflecta asupra destinului culturii şi patrimoniului nostru naţional”, a spus Iohannis, conform digi24.ro.

Iohannis a pomenit și de valul nou de artiști

Iohannis a spus că îi suntem în continuare, ca popor, recunoscători lui Eminescu pentru tot ceea ce a făcut pentru literatură și cultură, în general. Președintele a ținut să precizeze că trebuie încurajate și generațiile noi de artiști, pentru care a avut, de asemenea, câteva cuvinte de adresat.

„Pentru această preţioasă moştenire, îi suntem recunoscători lui Mihai Eminescu şi culturii căreia El îi este Luceafăr de 170 de ani!”, a spus președintele.

„La festivaluri şi la târguri internaţionale, în simezele muzeelor şi galeriilor de pe toate meridianele globului, operele artiştilor români şi cultura românească, în ansamblul ei, îşi îndeplinesc nobila misiune de autentic ambasador al identităţii şi diversităţii societăţii noastre”;

„Din această perspectivă, integrarea europeană şi apartenenţa României la spaţiul democratic occidental, departe de a cauza un atac la identitatea naţională, reprezintă în fapt o mare oportunitate pentru creatorii care dau astăzi strălucire culturii noastre”, a completat președintele țării.

Evident că președintele a pomenit și de programul său educațional, România educată, despre care încă nu a aflat nimeni mare lucru, ci doar că este important să avem un popor educat.