Pregătiri speciale la Institutul Matei Balș pentru pacientul cu coronavirus: ”Nu intră nimic, nu iese nimic”

Managerul Institutului Matei Balș, Adrian Streinu-Cercel, a precizat că s-au făcut pregătiri speciale pentru primirea bolnavului cu coronavirus. Întrebat dacă există posibilitatea ca la Institut să ajungă și alt caz de coronavirus, medicul a răspuns: ”Din acest moment, orice este posibil”.

Dușuri chimice

Deocamdată, sunt două camere cu un singur pat pregătite, dar există posibilitatea extinderii spațiului destinat pentru pacienții cu COVID-19.

Este vorba de două camere special amenajate care beneficiază de duşuri chimice şi care conţin câte un pat în momentul de faţă şi pot fi extinse la două paturi şi o zonă de laborator unde se lucrează probele acestor pacienţi. Sistemul e nu intră nimic, nu iese nimic”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, la Digi24.

Tratamentul poate varia în funcție de stadiul bolii.

Tratamentul este patogenic şi respectiv simptomatic dacă apar simptome. Daca persoana e asimptomatică s-ar putea să nu fie nevoie de niciun fel de tratament special. Patogenic e un tratament în care folosim medicamente care se interpun pe modalităţile de apariţie a unor posibile determinări sistemice. 80% dintre persoanele care dezvoltă infecţii virale în general şi cu acest virus sunt persoane asimptomatice. În această perioadă, virusul se multiplică şi poate fi prezent în teste. E motivul pentru care facem aceste teste”, a precizat managerul de la Institutul Matei Balș.

Primul pacient a ajuns la București

Gorjeanul în vârstă de 25 de ani infectat cu coronavirus a fost transferat cu o autospecială SMURD din cadrul ISU Dolj în cursul acestei dimineți la Institutul „Matei Balș” din Capitală. Tânărul din satul Dobrana, comuna Prigoria, a călătorit toată noaptea cu o ambulanță specială, complet izolat.

Va fi preluat de colegii de la Matei Balş, în spaţiul în care există încăperile de izolare. Ambulanţa va fi dezinfectată şi se va întoarce la Dolj. Dacă va avea simptome minimale va fi tratat minimal, dacă vor apărea complicaţii, va fi tratat. Nu există tratament specific pentru coronavirus nicăieri în lume în acest moment”, a explicat secretarul de stat Raed Arafat la doar câteva minute după ce ambulanța care- l transporta pe tânăr a intrat pe poarta Institutului Matei Balș, potrivit observator.tv.