Povestea băiețelului din România care a primit la naștere nota 1

Ana Chivu   
în Stiri de ultima ora
23/09/2018, 09:27
Povestea băiețelului din România care a primit la naștere nota 1
Mihaie este baietelul care a primit nota 1 la nastere. Acesta s-a nascut la 26 de saptamani si incearca sa duca o viata normala.

Un băiețel s-a născut la doar 26 de săptămâni cu scorul APGAR 1. Povestea tristă a băiețelului, care are acum 9 ani, cuprinde sute de vizite la medic, tratamente, terapii și prea multe diagnostice. Deși copilul suferă de multe boli grave, acest lucru nu-l împiedică să aibă o viață pe cât poate de normală.

Pentru acest lucru, părinții au ales să-l dea la școală, să învețe și să se integreze în cadrul acesta social. Diversele ședințe de care are nevoie micuțul sunt foarte scumpe, iar ajutorul de la stat abia dacă acoperă salariul însoțitorului lui Mihai.

O viață de 26 de săptămâni

Mihai, băiețelul a cărei vieți a început cu încercări prea grele, a primit nota 1 la naștere. Acesta s-a născut al doilea într-o familie până atunci normală. Mama sa, Bianca, l-a născut la doar 26 de săptămâni. Copilul a avut 900 de grame și a primit nota 1 la naștere de la medici.

„Și din păcate o hemoragie cerebrală de gradul III, care, în contextul prematurității atât de avansate, a cauzat mai târziu o hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă, ceea ce este destul de aproape de surzenie, și o bipareză spastică, adică are o spasticitate pe mușchii piciorușelor, fapt ce l-a împiedicat să meargă independent destul de mult timp”, a povestit mama copilului, Bianca Poptean.

 

Povestea băiețelului care a primit la naștere nota 1
Bianca Poptan, mama băiețelului care a primit nota 1 la naștere și care s-a născut cu 900 de gr vorbește despre povestea acestora

9 ani de viață a lui Mihai a reprezentat prognosticuri diferite de la medici, sute de vizite la spital, terapii psihologice, terapii la specialiști logopezi și kinetoterapeuți. Mama lui Mihai a povestit pe scurt cum decurge o zi din viața micuțului care a primit doar nota 1 la naștere din partea medicilor. „Dimineața, bineînțeles, merge la școală, apoi după școală, lunea, miercurea, vinerea face kinetoterapie, marțea, joia logopedie, iar după-amiezele, o după-amiază avem rezervată pentru consilierea psihologică”, a mărturisit mama.

Mihai, poveste începută de la 1

Băiețelul nu a putut merge ani de zile. Acum, cu ajutorul doctorilor kinetoterapeuți, poate să și alerge în parc, singur, ca un copil normal. Hipoacuzia nu-i mai ridică obstacole, astfel a reușit se se integreze într-o școală de masă. „Noi și-acum facem logopedie și fiecare cuvânt pe care l-a învățat i l-am repetat de sute, mii de ori până a învățat să-l spună corect”, a spus Bianca Poptean.

Din păcate, Bianca își crește singură cei doi copii, lucru ce a dus-o să își ia trei locuri de muncă. Ajutorul statului nu acoperă doar suma pe care o primeșt însoțitorul lui Mihai la școală. Băiatul are nevoie în fiecare lună de ședințe de logopedie, servicii psihologice și alte tratamente.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×