Categorie: Autor:

Poveste din România. Tatăl care creşte 2 copii premianţi într-un grajd

Un bărbat în vârstă de 37 de ani din judeţul Sibiu îşi creşte singur cei 2 copii într-un grajd. Deşi este pensionat medical din cauza unui accident vascular, tatăl şi-a luat şi un serviciu cu jumătate de normă pentru a avea cu ce să îşi hrănească familia. În ciuda luptei pentru supravieţuire pe care o duc în fiecare zi, Nicoleta şi Andrei au rezultate foarte bune la şcoală, relatează adevarul.ro într-un articol dedicat familiei din Sibiu.

CLICK PE GALERIE FOTO PENTRU MAI MULTE IMAGINI

Nicoleta are 13 ani şi este în clasa a VI-a. Andrei, fratele ei, este în clasa a treia.

Familia locuieşte pe câmp, aproape de centura ocolitoare a Sibiului, într-o cămăruţă amenajată într-un fost grajd. Mama copiilor a plecat de acasă în urmă cu 8 ani.

Până acum 3 ani, Dan a stat cu copiii într-o căbănuţă, tot pe-un câmp. Un văr al său avea un teren acolo şi le-a făcut o căbănuţă din bârne. Însă vărul a vândut apoi terenul, cu tot cu cabană, iar Dan şi copiii s-au mutat în camera din grajd.

În urmă cu 5 ani, tatăl copiilor a suferit un accident vascular şi nu a mai putut munci. Până anul trecut au trăit toţi 3 din ajutorul social, de 270 de lei pe lună. De două ori pe zi, mergeau şi mâncau la cantina săracilor.

Anul trecut, Dan a reuşit să-şi facă o pensie de invaliditate, de 400 de lei pe lună. Şi pentru că s-a pensionat cu drept de muncă de 4 ore, s-a dus şi s-a angajat muncitor necalificat la o croitorie, unde câştigă alţi 500 de lei.

În cămăruţa din grajd încap două paturi, două dulapuri, o masă şi o sobă. Până în 2016 au folosit lumânări, însă acum au tras un fir de curent, 12 volţi, cât să fie un pic de lumină doar pe mijlocul camerei.

”Temele încercăm să le facem ziua. Dacă ne apucă seara, tragem masa în mijloc, sub bec, şi facem teme acolo”, a povestit Nicoleta pentru adevarul.ro.

Familia nu are baie (doar o chiuvetă simplă la care este trasă apă), televizor, frigider sau aragaz.

Chiar şi aşa copiii învaţă bine şi sunt premianţi. Andrei are la şcoală doar calificative de „Foarte bine”, iar Nicoleta are medie peste 8. Lui Andrei îi place foarte mult matematica şi visează să se facă matematician, Nicoletei îi plac muzica şi desenul, şi ar vrea ca într-o zi să ajungă să creeze bijuterii.

Iar Dan nu lipseşte de la nicio şedinţă cu părinţii: ”Ei sunt totul pentru mine, altceva nu am în afară de copii, absolut nimic. Vreau să fie sănătoşi, să crească mari şi să înveţe cât mai bine la şcoală, să aibă o meserie. Şi dacă îi văd pe ei bine, după aia nu mai contează nimic”.

SURSA: greatnews.ro